Sari direct la conținut

Sfaturile lui Daniel Buda pentru fermierii români: agricultură ecologică, forme asociative, consultanță

HotNews.ro
Daniel Buda, Foto: AGERPRES
Daniel Buda, Foto: AGERPRES

​​Într-un scurt interviu acordat EurActiv, eurodeputatul PNL Daniel Buda a oferit câteva sfaturi fermierilor români în contextul modificărilor la Politica Agricolă Comună în următorul exercițiu financiar multianual. Referitor la viitorul agriculturii din România în contextul digitalizării, Daniel Buda a declarat pentru Financial Intelligence că pentru o agricultură performantă în România este nevoie de o reformă care să presupună digitalizarea și tehnologizarea proceselor agriculturale.

Comisia Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European a aprobat săptămâna trecută regulamentul Politicii Agricole Comune (PAC), care vine cu o serie de modificări importante pentru perioada de după 2020.

”E foarte important de reținut pentru fermierii din România faptul că după 2020 – pentru că era o preocupare majoră legată de chestiunea subvențiilor – plățile directe pentru fermierii români vor crește și nu vor scădea, așa cum se întâmplă în cazul altor state membre ale UE. E foarte important, de asemenea, să știe, că Uniunea Europeană a stabilit faptul că fermierii europeni trebuie să fie plătiți pentru ceea ce înseamnă practici ecologice. Deci, vor fi mai mulți bani pentru cei care practică o agricultură ecologică”, a declarat europarlamentarul Daniel Buda, adăugând că o reducere a fondurilor va fi făcută pe pilonul II al PAC, cel de dezvoltare rurală.

O modificare se referă la conceptul de ”nou femier”.

”Avem tânărul fermier care e până la 40 de ani, dar am introdus un alt concept de nou fermier: persoanele de peste 40 de ani care au stat la oraș sau sunt plecate în afară să aibă posibilitatea să obțină fonduri europene până în limita sumei de 100.000 de euro. Erau mulți cetățeni români plecați afară care s-ar fi întors în România și, din păcate, nu aveau posibilitatea de a lua fonduri europene mai ușor accesibile”, a explicat Buda.

Eurodeputatul PNL a mai spus că a cerut ”în mod expres” sprijinirea formelor asociative, deoarece ”în agricultură nu ai cum să te dezvolți fără a avea forme asociative consistente și bine organizate.

Schimbări intervin și în chestiunea consultanței în agricultură: ”Statele membre vor fi obligate să investească bani europeni în aceste servicii de consultanță, pentru a le explica fermierilor ce pot și ce nu pot să facă, ce e bine și ce nu”.

Daniel Buda s-a referit și la dezvoltarea capacităților de procesare, pentru ca România să nu mai fie importator net de produse finite.

”Fermierii trebuie să înțeleagă, pe de o parte, că e nevoie să se asocieze și, pe de altă parte, să-și dezvolte capacitățile de procesare, în așa fel încât să nu mai fim exportatori neți de produse brute și, în același timp, să fim importatori neți de produse finite. Dacă luăm ca exemplu grâul, noi exportăm grâu în alte state și importăm pâine congelată, paste făinoase sau alte produse din făină”, a subliniat eurodeputatul liberal.

Referitor la viitorul agriculturii din România în contextul digitalizării, Daniel Buda consideră că pentru o agricultură performantă în România este nevoie de o reformă care să presupună digitalizarea și tehnologizarea proceselor agriculturale.

“Sectorul agricol are nevoie de o reformă care să țină seama de dificultățile anterioare întâmpinate de fermieri. În același timp, acesta trebuie să se adapteze noilor realități sociale și economice care să permită o viața mai bună pentru fermieri, dar și creșterea capacității acestora de a produce hrană ieftină și la prețuri accesibile pentru populație”, a declarat europarlamentarul pentru Financial Intelligence.

În ceea ce privește tehnologiile digitale, Buda este de părere că acestea pot ajuta fermierii să asigure o siguranță alimentară prin producții realizate cu metode prietenoase cu mediul, să “producă mai mult cu mai puține resurse” și pot, de asemenea, să contribuie la combaterea schimbărilor climatice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro