Sfârşitul regimului Putin – primul episod

Evenimentele care s-au succedat în Federaţia Rusă în data de 24 iunie au depăşit orice putere de imaginaţie şi vor avea consecinţe pe termen lung. Am avut de-a face cu o secvenţă din lupta de putere care are loc în prezent în interiorul sistemului de putere de la Kremlin, un moment rar în care au ieşit la suprafaţă relaţii umane şi raporturi de putere despre care se ştia foarte puţin. Odată ce Prigojin a părăsit Rostov-pe-Don, în seara aceleiaşi zile, uşa întredeschisă prin care se vedeau toate acestea a fost închisă şi am revenit la perioada anterioară, în care ştirile circulă foarte greu, interpretările se bazează pe supoziţii şi orice analiză pe tema a ceea ce se întâmplă în prezent în Federaţia Rusă este supusă riscului de a fi eşuată din start.

Pentru a înţelege ce s-a întâmplat cu adevărat pe data de 24 iunie, sunt necesare câteva observaţii preliminare.

Războiul din Ucraina, cel puţin până în prezent, este un dezastru pentru Federaţia Rusă. Responsabili de acest dezastru sunt cei mai înalţi demnitari din aparatul politico-militar: Putin, Șoigu, Gherasimov.

Ministrul apărării Șoigu este la originea unor ordine care s-au dovedit a fi catastrofale dar s-a remarcat prin loialitatea sa absolută pentru Putin. Șoigu are la bază studii de inginerie, nu a făcut armata şi provine din Tula – un loc mai aproape de China decât de Europa. Originea sa este cea mai bună garanţie pentru Putin că acesta nu se va amesteca în jocurile politice de la Moscova.

Incompetenţa lui Șoigu este depăşită doar de cea a lui Gherasimov, şeful Marelui Stat Major. Gherasimov este cel care l-a convins pe Putin că invazia Ucrainei nu va dura mai mult de câteva zile şi că, odată cu capturarea aeroportului Antonov în primul moment al declanşării războiului, ucrainenii vor depune armele şi îi vor aplauda pe ruşi. Gherasimov este autorul doctrinei militare care îi poartă numele şi care postulează că războaiele nu se mai poartă pe câmpul de luptă, ci la nivel informaţional, iar “războiul hibrid” reprezintă viitorul. Războiul din Ucraina a dovedit până acum că războiul informaţional este doar un instrument adiacent, prezenţa pe câmpul de luptă şi comportamentul militarilor fiind în schimb decisive.

Rusia a avut de-a face cu conducători politici autoritari care s-au bazat pe comandanţi militari incompetenţi. Datorită acestora, prima etapă a războaielor a fost de obicei catastrofală. În 1812 Napoleon a putut înainta rapid în Rusia, fiind de neoprit datorită lipsei unei strategii pentru ca mai apoi să se producă o schimbare la vârful armatei care a facilitat victoria rusă. În al Doilea Război Mondial, Stalin l-a schimbat pe mareşalul Kulik, după ce a observat că trupele germane avansează rapid şi fără mare rezistenţă spre Moscova.

Putin în schimb a păstrat intactă conducerea militară a Federaţiei Ruse, după începerea războiului din Ucraina, chiar şi după contraofensivele de succes ucrainene din zona Harkiv sau Herson din toamna anului trecut. Pare că Putin este captiv al propriei sale propagande mincinoase şi că ascultă cu încredere raportul militar zilnic al lui Konaşenkov transmis de televiziunea de stat, înainte de a merge senin la culcare.

Strategia pusă în aplicare de Șoigu şi Gherasimov începând cu luna noiembrie 2022, s-a dovedit de asemenea total neinspirată. Bombardarea masivă a oraşelor şi a infrastructurii energetice, cu scopul de a slăbi moralul ucrainenilor, a avut exact efectul contrar. Arsenalul rus a fost epuizat pe lovituri aeriene care au fost de cele mai multe ori interceptate de apărarea anti-aeriană ucraineană. În loc să oprească această strategie, Șoigu şi Gherasimov au aruncat în luptă muniţii din ce în ce mai sofisticate, într-un efort militar inutil.

Este momentul în care apare în scenă Evgheni Prigojin, liderul Grupului Wagner. Acesta a realizat incompetenţa catastrofală a celor doi şi nevoia de a folosi tacticile clasice prin care infanteria şi artileria domină câmpul de bătălie.

Şoigu şi Gherasimov, la iniţiativa lui Putin, au recurs la Grupul Wagner pentru a captura Bahmut. După 9 luni de lupte asidue, cu mari pierderi de vieţi omeneşti, Wagner cucereşte Bahmut. Lui Prigojin i se acordă puteri practic nelimitate, inclusiv accesul neîngrădit la recrutarea puşcăriaşilor. Inevitabilul are loc: Prigojin intră în competiţie cu Șoigu pentru a avea acces la mai multă muniţie. Întrucât cantităţile sunt limitate, Prigojin începe să-şi exprime nemulţumirile în public. Vladimir Putin nu a intervenit, întrucât a considerat că are de-a face până la urmă cu o dispută personală, iar el a tolerat întotdeauna luptele interne în cercul intim de putere fără să intervină pentru ca nimeni să nu aibă pretenţii mai mari.

Întrucât disputa a devenit şi mai vizibilă, Soigu a luat o măsură radicală: toate unităţile militare private, inclusiv şi mai ales Wagner, trec în subordinea Ministrerului Apărării. Prigojin se manifestă şi mai vocal împotriva acestei măsuri. Este momentul în care puterea de la Kremlin intervine direct, încercând să medieze între Prigojin şi Soigu. Vineri, 23 iunie, are loc o ultimă discuţie în acest sens. Prigojin cere din nou armament, autonomie totală şi demisia lui Șoigu. Întrucât toate trei condiţii erau greu de realizat, Prigojin trece la acţiune în data de 24 iunie.

Vladimir Putin este un birocrat tipic care nu se grăbeşte şi căruia nu îi sunt pe plac schimbările bruşte. La fel este şi Șoigu. Prigojin este exact opusul unui birocrat: schimbări rapide, decizii pe moment, cât mai puţine hârtii. Acesta este motivul pentru care negocierea cu Prigojin era sortită de la bun încrput eşecului. Dacă nu ar fi triumfat latura de birocrat a lui Putin, un alt conducător ar fi luat decizia de a-i acorda comanda operaţională a războiului din Ucraina lui Prigojin, încă de la eşecul capturării Kievului în primăvara anului 2022. O decizie care ar fi venit în contradicţie totală cu rezistenţa la schimbare care domină conducerea de la Kremlin în prezent.

Lui Stalin îi plăcea să genereze competiţie în cadrul conducerii de la Kremlin pentru ca nimeni să nu domine, de asemenea în cadrul armatei, încurajându-i simultan pe Jukov şi Konev să ajungă primul în centrul Berlinului pentru a se acoperi de glorie. În momentul în care confruntarea dintre Șoigu şi Prigojin a devenit publică şi alimentată constant, Putin a preferat în schimb să nu intervină. La fel s­-a întâmplat şi în ziua de 24 iunie: a refuzat o discuţie directă cu Prigojin, la solicitarea acestuia şi nu a participat la discuţiile care au încheiat marşul trupelor Wagner spre Moscova.

Până în prezent, regimul lui Putin se baza pe un contract nescris: sunt restrânse drepturi şi libertăţi fundamentale, în schimb este asigurată securitatea deplină a cetăţenilor. Prin ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, acest contract nu mai are valoare, după cum remarca Samatha de Bendern în The Guardian. Incursiunile grupărilor paramilitare ruse la graniţa cu Ucraina, mai ales în oraşul Belgorod, au arătat că Federaţia Rusă nu-şi poate apăra propriile graniţe. Capturarea oraşului Rostov-pe-Don fără nicio reacţie din partea militarilor ruşi, urmată de marşul unităţilor Wagner până la 200 de kilometri de Moscova, au arătat din nou că forţele de apărare ruse sunt ineficiente. Slăbiciunea regimului Putin a fost devoalată în toată splendoarea sa. Anne Applebaum în The Atlantic încerca să ofere o explicaţie entuziasmului cu care au fost întâmpinaţi mercenarii Wagner în Rostov-pe-Don: regimul Putin a cultivat apatia, neimplicarea politică, ani la rândul propaganda rusă a transmis că nimic important nu se întâmplă şi nici nu trebuie să se întâmple, iar dintr-o dată Prigojin şi mercenarii Wagner rup ritmul anost al vieţii cotidiene, destrâmând astfel minciuna întreţinută artificial: în sfârşit se întâmplă ceva. Posibil să fie şi aceasta o explicaţie – pe care Cehov ar fi acceptat-o probabil fără rezerve – dar şi o alta poate fi credibilă: un cetăţean din Rostov-pe-Don, fiind întrebat de ce se manifestă un asemenea entuziasm pentru mercenarii Wagner, a răspuns: ”deoarece nu vrem ca oraşul nostru să fie al doilea Belgorod”. Altfel spus, oamenii simpli au realizat că statul nu le mai oferă siguranţa cu care erau obişnuiţi, iar mercenarii Wagner au fost văzuţi ca un substitut al statului care asigură ordinea. Un semnal foarte îngrijorător pentru regimul Putin.

Greşeala monumentală a lui Putin a fost că aparatul represiv s-a făcut simţit peste tot în Federaţia Rusă – în afară de Grupul Wagner. Prigojin a fost lăsat liber, să facă ceea ce doreşte. Câtă vreme a acţionat în Africa pentru interesele Federaţiei Ruse, pactul de neagresiune cu aparatul represiv a funcţionat foarte bine. Odată ce Prigojin începe să critice regimul Putin, trecând linia roşie şi afirmând că războiul din Ucraina este o greşeală şi o ambiţie personală, nu a existat o persoană în anturajul său care să susţină tezele Kremlinului, care să încerce să-l compromită. Prigojin a fost lăsat să intre în cercul intim de putere, fără să existe niciun control asupra lui (aşa cum toţi membrii cercului de putere de la Kremlin pot fi şantajaţi în orice moment). Potrivit opiniei lui Vladislav Inozemţev exprimată în Novaya Gazeta Europa, după ce a revenit la putere în 2012 Putin a distrus sistemul de putere existent care garanta o funcţionare echilibrată a puterilor, chiar şi într-o formă coruptă: “statul sunt eu” a devenit singura raţiune a exercitării puterii. Din acest motiv, Putin a devenit nu mai puternic, ci mai vulnerabil. În caz de contestare, “sistemul” nu îl mai poate apăra, deoarece a dispărut. “Sistemul” a fost înlocuit de un cerc restrâns de yesmeni care oricând pot aclama un nou lider.

La ora actuală, există aproximativ 25000 de mercenari Wagner care au fost implicaţi in rebeliunea din 24 iunie. De asemenea, există aproximativ 32.000 de mercenari demobilizaţi, proveniţi în marea lor majoritate din foşti deţinuţi eliberaţi pentru a lupta în Ucraina. Este vorba de persoane cu experienţă armată, frustraţi, care oricând se pot revolta împotriva regimului. Un alt semnal al faptului că regimul Putin se poate confrunta cu mari probleme în viitorul apropiat.

După cum remarca foarte just Robert Farley pentru 19FortyFive, nu se cunoaşte în prezent care a fost nivelul de sprijin al lui Prigojin în cadrul elitei politice şi militare ruse. Este sigur însă că acest sprijin a existat. Nu se ştie cum va afecta rebeliunea din 24 iunie cursul războiului din Ucraina. Pe 26 iunie, un comandant militar rus comenta ironic avansul forţelor ucrainene în regiunea Herson: “tactică tuvană” (aluzie la locul de naştere a lui Soigu). O atitudine ce denotă faptul că lanţul de comandă ierarhică militară dă semne că este serios afectat ca urmare a rebeliunii mercenarilor Wagner. Ceea ce a afirmat Prigojin despre Șoigu este adevărat şi din acest motiv până acum operaţiunile forţelor armate ruse în Ucraina au eşuat, în timp ce acţiunile Wagner au avut până la urmă succes. – Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro