Simbolismul șters al Rusiei și pragmatismul „binevoitor” chinez sau întâlnirea Xi-Putin la Moscova

Vizita președintelui Xi Jinping la Moscova vine să împlinească nevoia disperată a lui Vladimir Putin de a marca în plan simbolic percepția de mare putere a unei Rusii frecventabile. Trecând peste efortul propagandiștilor de a asocia această vizită legitimării obsesive a ambițiilor putiniste delirante, merită să ne întrebăm care ar putea fi mizele și constrângerile demersului sino-rus?

Sub mantia multilateralismului și așa-numitei politici de neutralitate, China a avansat în fapt mecanisme bilaterale cu fiecare stat în parte urmărind fructificarea mizelor individuale. China a continuat aceeași abordare cu partenerii esențiali, în timp ce tiparul diplomatic bilateral a fost eficient executat și în relația sa cu Rusia.

Simbolismul râvnit de Putin impune un preț din partea Beijingului care în virtutea balanței după un an de război nu a oferit vreo asistență specială Moscovei și nici pare dispus să o facă. Mai mult, poziția Chinei față de războiul Ruso-Ucrainean a fost la început moderat pro-rusă, acuzând Occidentul și NATO de provocare, dar a dobândit pe parcurs accente publice ceva mai neutre, refuzând totuși să condamne invazia Rusiei sau atrocitățile comise de armata Kremlinului.

Vizita liderului celei de-a doua economii a lumii oferă prilejul Kremlinului să-și proiecteze narațiuni potrivit cărora Rusia nu este o țară izolată. Cu toate acestea, prețul acestei „non-izolări” se traduce și printr-o dependență politică și economică tot mai mare de China, care uneori contravine propriilor interese ale Moscovei.

Deplasarea președintelui chinez la Moscova reprezintă ocazia perfectă pentru a capitaliza oportunitățile generate de război și de impunerea sancțiunilor occidentale. Rusia este un furnizor important de hidrocarburi ieftine și tehnologie militară. Un punct așteptat de pe ordinea de zi a vizitei secretarului general al Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, va fi propunerea de a construi o nouă conductă de gaze către China, care ar redirecționa aprovizionarea alocată inițial Europei.[i]

Gestul diplomatic al lui Xi Jinping pare să sugereze percepția generală că președintele chinez este dispus să-l sprijine o vreme pe Vladimir Putin sau cel puțin lasă impresia unei perfuzări geopolitice simbolice, evitând în același timp să abordeze subiectele cele mai delicate și deranjante. În timp ce speranțele Kremlinului au sugerat, probabil, Beijingului tentația ocolirii sancțiunilor, China continuă să respecte toate interdicțiile și restricțiile privind comerțul cu Rusia.

Analizând cu mare atenție cursul ostilităților din Ucraina, președintele Xi Jinping a putut constata cu ușurință slăbirea Rusiei care nu mai este și nici nu a fost atât de puternică pe cât pretindea înainte. Datorită unor suspiciuni reciproce, care a rămas o constantă de ordin perceptiv în ambele tabere, China nu este văzută la Moscova neapărat ca prietenul sau aliatul său ci, mai degrabă, e conturată percepția potrivit căreia Beijingul își instrumentează agenda cu un pragmatism rece, evaluând în mod cinic utilitatea relației cu Rusia. Pe baza acestor considerente, înțelegerea analitică rațională la Moscova a relației bilaterale ar fi înțeleasă ca beneficii foarte mici, însă emoția și constrângerile internaționale la care este supus Putin l-ar putea împinge spre acceptarea unor noi compromisuri.

Pe de altă parte, China a dezvoltat parteneriate strategice cu diverse state, însă nu și-a creat un sistem de alianțe militare cu ramificații globale puternice. Păstrarea relevanței Rusiei ca actor de prim rang cu sprijinul Chinei ar contribui pe de-o parte la catalizarea eforturilor Moscovei în războiul din Ucraina și erodarea implicită a puterii occidentale, iar pe de cealaltă parte, Xi s-ar asigura că Rusia nu va accepta un compromis cu Occidentul pentru ridicarea sancțiunilor, determinând o apropiere „inoportună” față de Vest și un Beijing izolat de perspectiva unei alianțe militare cu un actor capabil de balansare globală.

În realitate, conducerea Chinei este îngrijorată că sprijinul militar occidental pentru Ucraina va slăbi sever Rusia, un partener cheie al Beijingului și al aliaților săi. Pe baza teoriei jocurilor, China a avansat o luare de poziție[ii] privind conflictul din Ucraina într-un moment în care nu avea nimic de pierdut. Pe măsură ce Moscova continuă să fie blocată în Ucraina, în ciuda desfășurării aproape totale a forțelor sale terestre, Beijingul a preluat inițiativa pentru a se așeza confortabil în criza întâmpinată de Putin.

Un raport publicat de Rand Corporation, intitulat „Avoiding a Long War”[iii], a atras atenția în tabăra politicii externe a Chinei. Potrivit studiului, cu cât războiul se prelungește, cu atât crește riscul unei escaladări între Rusia și NATO. Unii consilieri politici chinezi consideră că acest argument reprezintă oportunitatea Beijingului de a facilita negocierea păcii.[iv]

În cadrul Conferinței pentru Securitate de la München, secretarul general al NATO și-a exprimat îndoiala cu privire la sinceritatea Beijingului: „China nu a reușit să condamne invazia […] China nu a putut spune că acesta este un război ilegal”[v].

Multipolaritatea mult invocată la Beijing și Moscova sugerează oarecum disponibilitatea lui Xi de a conlucra mai strâns cu Putin pe fondul unei realități care demonstrează, în mod ironic, tendințe de structurare puterii globale spre bipolaritate.

Marile temeri exprimate în cercurile analitice din Moscova sugerează ipoteza slăbirii Rusiei, evaluând o expunere mult mai agresivă la ambițiile Chinei, în raport cu pasivitatea europeană. Cu toate acestea, agenda diplomatică sino-rusă este diversă, fiind caracterizată de interese comune și contradicții.

De la impunerea sancțiunilor Rusiei în urma declanșării invadării Ucrainei, China a devenit principalul partener comercial al Rusiei, iar acum reprezintă mai mult de 40% din importurile de mărfuri, potrivit estimărilor lui Iikka Korhonen[vi], directorul BOFIT (Bank of Finland Institute for Emerging Economies).

Firmele chineze se implică activ în programe de import paralel încercând să înlocuiască mărcile occidentale care au părăsit piața rusă. De exemplu, din cele 14 mărci rămase pe piața auto din Rusia, 11 sunt chineze. În același timp, dealerii ruși asigură în mod activ aprovizionarea mărcilor europene prin Asia. Drept urmare, China a devenit cea mai mare exportatoare de autoturisme din Rusia.

Pe lângă predominanța obținută în furnizarea bunurilor de larg consum, China livrează o mare parte din importurile tehnologice ale Rusiei. În 2022, s-a constatat o creștere semnificativă a livrărilor de componente auto chinezești, precum și a camioanelor, excavatoarelor și platformelor de încărcare. Importurile de echipamente industriale de înaltă tehnologie (clasificate în Rusia ca grupa de produse 84) au crescut cu 16% pe parcursul anului trecut, ajungând la 14,9 miliarde de dolari.

În ciuda interdependențelor comerciale complexe, China continuă să respecte regimul sancțiunilor occidentale atunci când intră în relație cu marile companii. Pe de altă parte, reversul restricțiilor privind livrările de semiconductori și microcipuri din Occident a determinat China să exporte cantități mari spre Rusia, potrivit Free Russia Foundation.[vii]

Din ce în ce mai mult, băncile rusești oferă clienților instrumente în yuani, companiile încep să emită obligațiuni în moneda chineză, iar yuanul este acum a treia cea mai populară monedă pentru a deține active în valută printre depozitarii privați din Rusia. Ministerul de Finanțe a înlocuit dolarul cu yuanul în intervențiile sale valutare, iar bursa din Moscova raportează o lipsă de yuani.

Autoritățile ruse celebrează victoria măsurilor pentru „dedolarizare”, dar această situație nu face altceva decât să transfere dependența de o monedă străină la alta. Prin acest substitut nesigur rezervele și plățile rusești devin acum dependente de politicile de curs valutar ale Partidului Comunist și ale Băncii Populare Chineze, care, evident, nu sunt transparente pentru factorii de decizie din Rusia. Dacă relația dintre Beijing și Kremlin se deteriorează, riscul de a pierde rezervele sau de a opri plățile va crește.

În acest context, interdependența asimetrică se amplifică în defavoarea Rusiei, iar eșecul lui Vladimir Putin în fața propriului său popor a deschis fereastra de oportunitate pentru China, oferind totodată platforma perfectă de a testa disponibilitatea Kremlinului pentru noi compromisuri. Cu cât teama de eșec a lui Putin se amplifică, iar rezultatele campaniei sale militare vor indica un deznodământ trepidant, evoluția noilor condiții îi va forța disponibilitatea unei îmbrățișări oferite de Xi, care sedimentează în aceste zile viitorul unui mariaj geopolitic proiectat de Beijing pentru Rusia.

China știe că bunăvoința se poate câștiga cu buchete de flori și gesturi frumoase. Pentru a păstra relația vie, dar nici pentru a da nas trivialității Moscovei, Beijingul a decis să ofere acadele geopolitice folosind Iranul ca proxy de producție militară, sprijinind astfel efortul de război al Rusiei. Pentru a evita sancțiunile, China a identificat rute alternative aprovizionând Teheranul cu componente inteligente pentru producția dronelor ce își găsesc prin intermediul Rusiei calea spre țintele civile din Ucraina.

Furnizarea directă de echipament militar greu și performant Rusiei ar atrage aversiunea promptă a Occidentului împotriva Chinei subminând eforturile lui Xi Jinping de a fi un făuritor al păcii, alterând în mod semnificativ relația cu Europa și America, continente de ale căror piețe de desfacere economia Chinei depinde considerabil.

Așadar, este mai probabil ca Beijingul să ofere mai multă asistență non-militară pentru sprijini efortul de război al lui Putin, compensând prin cumpărarea unor cantități mai mari de petrol și gaze și comercializând în schimb mai multe produse electronice și alte bunuri.[viii]

Așa cum spuneam mai devreme, cei doi lideri pot găsi elemente de interes comun pe anumite capitole, iar în alte cazuri se calcă mai degrabă pe picioare. Putin, fiind deja mai mic în relație, simte și apăsarea geopolitică altfel, disconfortul fiind evident și în limbajul trupului său.

Ambii lideri au în general obiective distincte raportate la Sudul Global, Europa, SUA și la regiunea comună. Întâlnirea celor doi oferă prilejul președintelui Xi de a tatona poziționările Moscovei cu privire la intenția Beijingului de a câștiga mai multă influență în Asia Centrală și Orientul Mijlociu. Pe fondul slăbirii influenței regionale a Kremlinului, China se uită cu un apetit deosebit la statele post-sovietice din Asia Centrală, bogate în zăcăminte naturale. După ce au conștientizat tratamentul aplicat Ucrainei, acestea își doresc o decuplare de Rusia, devenind o pradă relativ ușoară pentru China datorită unor economii slabe și absenței din formate militare alternative. În același timp, Beijingul cumpără mai multă influență în Orientul Mijlociu, abordând mult-invocatul principiu „win-win” pentru a-și diversifica aprovizionarea cu energie, mai ales dacă va dori să-și multiplice pârghiile de condiționare în raport cu Rusia sau chiar să o slăbească economic la un moment dat.

În cadrul primei conferințe de presă organizate de nou-numitul Ministru de Externe, Qin Gang, șeful diplomației chineze s-a referit la relația China-UE în felul următor: „Sperăm că Europa, având în vedere criza dureroasă din Ucraina, va realiza cu adevărat autonomia strategică și pacea și stabilitatea pe termen lung.”[ix]Dar, odată cu invadarea Ucrainei, Europa a înțeles că autonomia strategică nu mai poate servi contrabalansării reale a ambițiilor Federației Rusie fără sprijinul american. Orice idee de autonomie strategică în noua condiție geopolitică ar însemna slăbirea parteneriatului transatlantic și vulnerabilizarea Europei în fața Rusiei. Poate că nu există o coordonare, dar această exprimare poate sugera convergența unor puncte pe agenda întâlnirii Xi-Putin pentru a diminua influența SUA în Europa.

Evaluarea comunității de informații a SUA în cadrul raportului său anual este mult mai dură: „Actorii Republicii Populare Chineze au devenit mai agresivi cu campaniile lor de influență […]. Eforturile tot mai mari ale Beijingului de a exploata în mod activ diviziunile societății […] îl apropie de playbook-ul Moscovei pentru operațiuni de influență.”[x]

Uniunea Europeană a avut mereu dificultăți de a-și proiecta o viziune strategică comună în politica externă. Noua paradigmă de securitate a determinat SUA să-și reducă producția tehnologică în țările rivale, adoptând totodată Actul de reducere a inflației care stimulează prin ajutoare financiare și facilități fiscale producția internă. Pe malul drept al Atlanticului, anumite economii europene tind să înlocuiască dependența energetică de Rusia cu dependența în domeniul tehnologic față de China.

Decuplarea economică de China este dificilă iar presiunile venite dinspre Beijing și Washington ridică probleme reale la Bruxelles privind echilibrul între securitatea garantată de SUA și direcția relațiilor economice cu Beijingul. Constrângerile sistemului actual al relațiilor internaționale și viteza jocului strategic al SUA complică decizia Bruxelles-ului de a alege o cale proprie.

Este posibil ca războiul din Ucraina să se încheie fără declararea unui câștigător sau a unui învins și toată această nebuloasă să se transforme într-o luptă de intensitate joasă continuă sau într-un conflict înghețat. Noua situație va favoriza atât Rusia cât și China, sugerând printre altele legitimitatea unor răspunsuri militare în chestiunea Taiwan.

Câteva concluzii

Cine dă „mai mult” și cine primește „mai puțin”?

Întâlnirea lui Vladimir Putin cu Xi Jinping la Moscova pornește de la neîncredere și de la frustrarea Kremlinului de a se rostogoli într-o fundătură geopolitică. În realitate, îmbrățișările sincere nu pot avea loc, dar suspinul șefului de la Kremlin poate avea un sâmbure de adevăr în aceste momente. Harta intereselor și a recalibrării forțelor arată că Putin ar putea deveni o unealtă trebuincioasă în planul ambițiilor lui Xi de a-și dezvolta o proiecție hegemonică.

Creșterea asimetriei economice și militare dintre China și Rusia transformă Beijingul în marele câștigător. Noul vis chinezesc și marele miraj rus pentru tranzacționarea afacerilor în yuani va transforma Rusia într-o pradă ușoară, legându-se, parcă, singură la ochi și mâini. Deși nu este un economist notoriu, Putin contribuie la prosperarea Chinei prin oferirea unor contracte energetice avantajoase în favoarea celor care înțeleg cu adevărat profitabilitatea comercială la Beijing.

Nu știm în ce măsură echilibristica internațională chineză va fi un durabilă. Pe de-o parte, Xi încearcă să țină Occidentul și Rusia în aceeași mână, iar cu cealaltă mână depune eforturi să devină un broker de pace, actor de balansare globală cu mai multă relevanță politico-economică, dar și să dezvolte pârghii de condiționare în raport cu Europa și actorii din Pacific.

Așa cum sugerează Alexander Korolev, de la Universitatea New South Wales din Australia „Dacă, trimițând arme în Ucraina, China poate controla nivelul de escaladare și poate menține Rusia activă atâta timp cât este necesar, atunci poate ține Occidentul ocupat, […] aceasta face mai fezabilă tratarea cu Taiwanul”.[xi] O astfel de logică ne determină să credem că Beijingul nu va sta deoparte pentru a vedea cum rușii sunt complet învinși, cel puțin pentru o vreme.

Nu doar ministrul de externe al Chinei este un fan consacrat al autonomiei strategice europene, dar cu mult înaintea acestuia Vladimir Putin saluta ideea armatei europene. Acolo unde Rusia și China găsesc puncte de convergență pe agenda comună, se pot coordona și completa reciproc, însă o Rusie slăbită s-ar bucura cel mult să privească efectele prizonieratului său.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro