Sindicatele din educație cer președintelui Klaus Iohannis să promulge legea prin care scade numărul de elevi la clasă
HotNews.ro
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ face apel la președintele Klaus Iohannis să promulge modificările aduse legii educației naționale, făcute luni în plenul Senatului, prin care sunt aduse modificări masise învățământului preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Sindicaliștii spun că schimbrile au fost cerute de ei pentru că erau ”stringente pentru sistemul de educație din România”.
Sindicaliștii arată de ce sunt de acord cu modificările aduse în Senat:
- Reducerea numărului de elevi la clasă. A fost stabilit ca grupele din creșe sau alte forme de educație antepreșcolară vor avea maximum 8 copii, în grădinițe maximum 17, în timp ce clasele din învățământul primar vor avea cel mult 22 de elevi, iar în învățământul gimnazial și liceal maximum 26. Doar în cazuri excepționale poate fi suplimentat numărul de elevi la clasă cu cel mult doi. Considerăm că această modificare era absolut necesară, după ce în ultimii ani ne-am confruntat cu situații absurde în care avem clase cu 36 sau 38 de elevi sau grupe de învățământ preșcolar unde numărul de copii putea să ajungă și la 40. Un act educațional de calitate nu poate fi făcut cu un număr atât de mare de copii sau de elevi, de care trebuie să se ocupe un singur cadru didactic, arată FSLI într-un comunicat.
- Mai mulți consilieri școlari în educație. O altă modificare importantă adusă Legii Educației Naționale se referă la reducerea numărului de elevi/preșcolari de care se poate ocupa un consilier școlar. Se crează premisele angajării consilierilor școlari și în mediul rural. Un consilier școlar care are acum obligația să lucreze chiar și cu 2.000 de elevi, va lucra cu un număr maxim de 500 de elevi sau 300 de preșcolari. Este una dintre măsurile prin care sperăm că violența de orice formă va fi redusă în unitățile de învățământ.
- Modificări privind norma didactică. Prin aplicarea acestei legi, în norma didactică de predare pot fi incluse și activități de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și cele de învățare remedială.
- Copiii de doi ani pot fi înscriși la grădiniță, iar pentru prima dată, statul acordă bani, prin costul standard, pentru acești copii, unităților de învățământ. La articolul 23, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin.(1 1 ), cu următorul cuprins: „(1 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a), la solicitarea expresă a părinților, pot fi înscriși în învățământul preșcolar copiii cu vârstă de minimum 2 ani, asigurându-se finanțarea de bază corespunzatoare, de la bugetul de stat, în baza costului standard per preșcolar stabilit prin hotărâre a Guvernului.”
- Cadrele didactice care realizează activitatea de mentorat va avea norma didactică de predare redusă cu 2-4 ore/ săptămână, în funcție de stagiarii pe care îi are în coordonare. La articolul 262, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin.(4 1 ), cu următorul cuprins: „(4 1 ) Personalul didactic care desfășoară activitate de mentorat beneficiază de reducerea cu 2 – 4 ore/săptămână a normei didactice de predare-învăţare-evaluare, în funcție de numărul de profesori – stagiari coordonați; pentru personalul didactic încadrat pe post, care desfășoară activitate de mentorat, orele de mentorat se remunerează în sistem de plata cu ora, cu condiția să aibă 1-2 cadre didactice în stagiu pentru definitivat.”
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro