Solidarizarea Domnilor cu coasa. „Toată lumea știa”, spune o doctoriță ATI, interceptată de procurori – Mai vor medicii ca ministrul Rafila să fie în fruntea Sănătății noastre?
Ministerul Sănătății n-a găsit nimic la Spitalul Sf. Pantelimon pentru că n-a trimis pe cine trebuia. Iar Societatea de Anestezie-Terapie Intensivă a spus că nu există probe, înainte de a le vedea. Între timp, dovezile au apărut și rămâne responsabilitatea corpului medical din România să decidă dacă Alexandru Rafila îi mai poate reprezenta pe medici, la vârf.
Nu scandalul te dărâmă, ci mușamalizarea lui. Alexandru Rafila este specialist în acoperiri strategice ale unor situații evidente. După Colectiv, el a apărut la TV, în calitate de consilier al ministrului Bănicioiu, ca să spună că infecțiile nosocomiale nu sunt ucigașe, ci doar omoară. Însă ulciorul cu sfidarea nu poate ține la nesfârșit.
În cazul de la Sf. Pantelimon, ministrul Rafila a trimis „economiști și juriști”, cum singur i-a numit, în misiunea Corpului de Control. Aceștia au fost delegați, chiar prin semnătura ministrului, să investigheze nu o achiziție publică sau o problemă de buget, ci moartea unor pacienți. Decesul de la Sf. Pantelimon a survenit unui tratament medical pe care Parchetul îl suspecta drept criminal. Normele propriului minister îi cereau lui Alexandru Rafila să coopteze medici, adică specialiști, pentru control. Ministrul n-a făcut-o. Și a spus că totul a fost OK la Sf. Pantelimon.
Una dintre doctorițele inculpate: „Oricum toată lumea știa”
La rândul ei, joi, Societatea de Anestezie-Terapie Intensivă a contrazis Parchetul, înainte de a avea măcar informații minimale. „În niciun caz nu poate fi vorba de crimă / omor cu premeditare”, a declarat ferm asociația.
De ce a procedat astfel elita instituțiilor medicale din România? Pentru că „oricum toată lumea știa”, așa cum a spus, pe 11 aprilie, chiar una dintre doctorițele de la Sf. Pantelimon, interceptată de procurori într-o conversație telefonică purtată cu iubitul ei.
Și dacă toată lumea e complice, iar „tu ești în foaie acoperită”, cum o asigură cineva pe aceeași doctoriță, în altă stenogramă, atunci o să scapi. Vechea tactică a acoperirii cu hârtii.
Trădați de injectomat
Ministrul Rafila, Societatea ATI și Colegiul Medicilor s-au apucat, așadar, să camufleze cazul cu foi.
Însă referatul Parchetului cu propunerea de arestare s-a prăbușit joi noapte, aducând în fața comunității românești stenograme, mărturii și unele dintre cele mai odioase fapte relevate vreodată.
Mai mulți asistenți, femei și bărbați, mărturisesc că li s-a cerut să falsifice foile de observație ale pacienților. Li s-a solicitat asta ca să mascheze „tratamentul” care îi ducea pe oamenii dispensabili spre moarte. Suntem „DE LĂSAT”, așa cum erau pacienții numiți. „DE LĂSAT” să moară.
Falsificarea fișelor se dovedește inutilă însă, pentru că scăderea bruscă a administrării noradrenalinei a rămas înregistrată în memoria injectomatului Hawkmed HK400 III, seria 03056942, arată Parchetul în referatul înaintat judecătorilor.
Chiar și INML, care de regulă e extrem de prudent, a furnizat procurorilor concluzia: o asemenea scădere bruscă a administrării noradrenalinei e corelată cu moartea pacientului.
„Doamna cu coasa”, una dintre doctorițe, a fost înregistrată telefonic, când se bucura că nu va lua 25 de ani de închisoare „cum mi-nchipuiam”. De ce și-ar închipui o nevinovată certificată de Corpul de Control al lui Rafila și de Societatea ATI că o paște o pedeapsă de 25 de ani de închisoare, mulțumindu-se cu 7 ani? La această întrebare logică să răspundă responsabilii care au vrut să mușamalizeze cazul.
Demisia
În România există sute de mii de medici și de cadre medicale medii integri, pasionați și care merită respectul și afecțiunea oamenilor.
Ceea ce au făcut însă reprezentanții lor, dorind să acopere situația de la Sf. Pantelimon, nu va fi niciodată uitat. Pentru toți profesioniștii onești, este nedemnă încercarea de prostire a opiniei publice.
Dacă faptele de la Sf. Pantelimon sunt infracțiuni, asta e treaba unui tribunal să stabilească. Procurorii își prezintă propria variantă, apărarea o va prezenta pe a sa în fața unei instanțe obiective. Însă ceea ce știm deja, vizibil în comportamentul față de pacienți, în concluziile INML, arată că acolo cel puțin doi medici nu și-au tratat demn și profesionist semenii. Și mai știm că mușamalizarea realității nu a funcționat.
În acest moment, nimeni nu poate cere demisiile celor responsabili cu mai multă justificare decât corpul medical, cel mai afectat în relația sa de încredere cu pacienții și cu întreaga comunitate pe care o slujește. E timpul să aleagă: solidarizarea cu coasa sau cu oamenii.
Citește și:
- ÎNREGISTRĂRI și mărturii din Spitalul Sf. Pantelimon: Una dintre doctorițele ATI inculpate spunea despre pacienții cărora le scădea doza că sunt ”DE LĂSAT” și pot muri / Cerea asistentelor să falsifice foile de observație medicală
- Procurorii spun că una dintre doctorițele de la Sf. Pantelimon era numită „Doamna cu coasa” pentru că „eficientiza activitatea secției ATI” prin ”provocarea decesului persoanelor”
- Cazul Pantelimon. Una dintre doctorițele arestate le creștea pacienților doza de noradrenalină înainte de vizitele familiilor, apoi o reducea din nou – referat procurori
- STENOGRAME. O doctoriță ATI de la Sf. Pantelimon a fost înregistrată de procurori când se bucură că nu poate lua 25 de ani de închisoare ”cum mi-nchipuiam”
- Doctorița numită de procurori „Doamna cu coasa” are 33 de ani, iar colega ei de la Sf. Pantelimon, arestată și ea, are 37 de ani
- Cele mai puține decese din ultimul an și jumătate la ATI Sf. Pantelimon, în luna mai, după anchetele declanșate. Ce a făcut doctorița poreclită „doamna cu coasa” – referat procurori
- INTERCEPTĂRI Sf. Pantelimon. „Am creieru-n menghină”. Ce vorbeau între ele „Doamna cu coasa” și cealaltă doctoriță ATI când au descins procurorii în spital