„Soluția” alegerilor anticipate. Câteva note

1. Pățesc asta, mai ales în contextul discuțiilor despre sistemul politic: trebuie să explic un fapt care îmi pare evident, și anume că pot fi de acord că există o problemă fără să fiu de acord și cu soluția propusă. Uneori, pentru că sunt altele, mai bune. Alteori, pentru că soluția este sau provoacă o problemă și mai mare.

O problemă actuală este că avem o guvernare foarte impopulară. E adevărat. Iar soluția propusă merge, admit, pe un fir aparent logic: guvernarea este expresia majorității parlamentare, aceasta nu se poate schimba decât prin așa-zisa „migrație” politică, care ar fi ceva urât, trebuie să avem alegeri anticipate, dacă se pot declanșa atunci avem soluția.

Pe moment, cel puțin, nu se pot declanșa. Ca să fie alegeri anticipate trebuie dizolvat parlamentul. Dincolo de faptul că până la finalul lui decembrie suntem în ultimele șase luni de mandat prezidențial, perioadă în care dizolvarea e interzisă, în orice caz condițiile suplimentare presupun că parlamentul, majoritatea de acolo, trebuie să își dea concursul și să respingă două propuneri de învestitură. Soluția atunci ar fi cumva să fie rezolvat acest obstacol, să aibă loc dizolvarea și apoi anticipatele.

2. Singura dată când s-a pus serios problema dizolvării parlamentului și convocării de alegeri anticipate a fost la finalul lui 2002. Adrian Năstase, președintele PSD și premierul în exercițiu cu o majoritate confortabilă în parlament, voia să-și mărească ponderea parlamentară, să-și asigure și consolideze puterea. Și probabil că ar fi reușit, în 2002 PSD n-avea (încă) adversar. Proiectul a fost abandonat rapid, dintr-un singur motiv: opoziția categorică a președintelui Iliescu. Ambele instituții alese la nivel național trebuie să-și dea concursul la dizolvare, președintele poate face asta, dar nu e obligat.

Speculez că o bună parte din cei care consideră că ar trebui ca anticipatele să poată fi declanșate foarte simplu n-ar fi avut aceeași opinie acum 17 ani. Sau, dacă analizează mai bine, tot altă opinie ar fi avut și într-un context în care facem o schimbare mică și perfect plauzibilă în trecut, de exemplu rezultatele alegerilor prezidențiale din 2014.

3. Însă astea chiar vin la pachet. Cum ar putea fi diferențiate? Sistemul funcționează și se schimbă prin lege, cea fundamentală aici, și oricât de mare e atenția și măiestria celui care scrie textul tot nu poate fie formulat încât să aibă următorul efect : „Alegerile anticipate devin foarte ușor de declanșat, dar numai atunci când Miron Damian [de exemplu, n.m.], care altfel e un om rezonabil și de bună credință, crede că ar fi bine să se întâmple asta”.

Mint. Dacă, dincolo de ce alte calități își va închipui că are, Miron Damian din textul de mai sus reușește să candideze cu succes în alegerile prezidențiale, textul se scrie ușor. Într-adevăr, constituția poate oferi practic unilateral decizia de dizolvare președintelui. Dar nu poate și garanta că ocupatul postului este întotdeauna unul „bun”, sau, mai important, că va fi motivat să folosească această prerogativă exclusiv în sensul „bun”, așa cum consideră la un moment dat un individ rezonabil și de bună-credință. Din contră, de fapt.

4. Exemplul îl avem practic în față: sunt convins că între cei care îi reproșau președintelui Băsescu că se amestecă în treaba guvernului, de exemplu refuzând să numească miniștrii desemnați, sunt destui indivizi rezonabili care azi sunt cel puțin de acord cu faptul că președintele Iohannis se amestecă în treaba guvernului, de exemplu refuzând să numească miniștrii desemnați.

Dincolo de asta, faptul rămâne că acești doi oameni, foarte diferiți ca personalitate, își exercită mandatul în același fel, într-o chestiune esențială. De ce? Pentru că sunt sub o aceeași obligație politică. Președintele Iohannis ar putea lăsa în pace acest guvern, și cred că personal ar fi înclinat să facă asta, dar riscă să-și ostilizeze electoratul de votul căruia are nevoie peste 2 luni. E sub o obligație de tip politic.

5. Revenind, „soluția anticipatelor” implică practic posibilitatea dată președintelui de a dizolva mai ușor parlamentul. Mai departe, nu cred că cineva și-ar face iluzii că modificarea constituțională respectivă ar servi la ceva, în contextul actual, dacă și președintele ar fi de la PSD. Cu alte cuvinte, ca să fie cu adevărat o soluție este nevoie de mai mult decât de o constituție care să permită președintelui dizolvarea rapidă și necondiționată a parlamentului. E nevoie de ceva relativ ușor de obținut pe actuala lege fundamentală, în care președintele și parlamentul au mandate de durată diferită:

E nevoie de o situație de coabitare.

6. Problema e că președintele va funcționa conform unei obligații de tipul pomenit anterior. Mai precis, președinții își vor folosi puterea nerestricționată de a dizolva parlamentul cu un singur scop: ca să pună capăt situației de coabitare, care le limitează sever influența politică. Ca să potrivească încetarea mandatul noului parlament cu cel propriu, astfel încât alegerile parlamentare și prezidențiale să aibă loc simultan.

Asta poate foarte bine însemna că e dizolvat un parlament pe care se bazează o guvernare impopulară. Dar poate însemna și că nu e dizolvat. Sau poate însemna dizolvarea unui parlament pe care se bazează o guvernare relativ populară, cu care președintele e altfel obligat să coabiteze. Sau chiar a unui parlament de aceeași culoare politică, pentru a preveni o coabitare ulterioară.

7. Mai departe, la ce va duce însă, invariabil, faptul că președinele va avea posibilitatea de a realinia alegerile prin dizolvarea parlamentului, suprapus cu faptul că alegerile sunt decalate constituțional, prin durata diferită a mandatului?

La instabilitate politică cronică. Dizolvarea parlamentului nu va fi un eveniment absolut excepțional, doar în cazul unei guvernări foarte impopulare cum avem azi, ci va fi un eveniment comun. Or, există motive foarte bune pentru care mandatele de guvernare în sistemele parlamentare sunt în general de patru, cinci ani, nu mai puțin. Iar dacă peste asta se va suprapune mai departe cu o constituție care dă posibilitatea parlamentului să suspende președintele, instabilitatea politică va duce rapid la vid de putere și ha

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro