Sperante, mituri si nevroze postcomuniste

Revoluțiile din 1989-1991 au provocat pră­bușirea unor regimuri despotice bazate pe supremația fantasmelor ideologice afir­ma­te drept adevăruri ultime, infailibile. Vi­zi­u­nea marxistă utopică axa­tă pe comunitatea perfectă s-a tradus în statul po­li­ție­nesc și propagandistic le­ni­nist. Regimurile de tip so­vietic au generat critici din zone multiple: liberali, so­cial-democrați, con­serva­tori și naționaliști de varii coloraturi. Toți însă s-au opus experienței sufocante implicate de existența acestui sistem rigid, brutal și profund anchilozat. În asemenea condiții, nu putem fi surprinși de faptul că eșecul leninismului a deschis calea afi­r­mării unor fervente speranțe și iluzii.

Politologul lituanian Tomas Kavaliauskas a scris o analiză pătrunzătoare și captivantă a frustrărilor și spectrelor politice post­co­muniste. O colecție de eseuri profunde des­pre valorile liberale aflate în pericol în sistemele politice postcomuniste, volumul este și o contribuție importantă la dez­ba­te­rile contemporane privind distincția din­tre naționalismul liberal și cel iliberal (chiar antiliberal) și cauzele recrudescenței po­pu­lismului conservator în țări precum Slo­vacia, Ungaria, Polonia și România.

Kavaliauskas examinează cu succes ten­din­țele politice, sociale și culturale într-o re­giune de o maximă diversitate. El arată cum comunismul a creat propria versiune de civilizație cu practici subiective și co­duri normative specifice. Odată ce ase­me­nea constelații simbolice au dispărut, ele au fost înlocuite cu noi constructe mi­to­logice. Autorul dezvoltă creativ, dar și cri­tic ideile propuse de autori precum Jac­ques Rupnik, Zygmunt Bauman, Leonidas Donskis și Vacláv Havel. Am fost plăcut sur­prins de accentul pus pe conceptul de fantasme ale salvării, pe care l-am pro­pus într-un volum publicat la Princeton University Press în 1998 și apoi, ca pa­perback, în 2009 (“Fantasmele salvării: na­ționalism, democrație și mit în Europa postcomunistă”, Polirom, 1999, traducere de Magda Teodorescu).

Într-adevăr, așa cum remarcă și Ka­valia­uskas, spațiul postcomunist este bântuit de miraje mesianice, așteptări sociale ne­realizate și narațiuni ale excluderii, auto­victimizării și ale grandomaniei etno­cen­tri­ce. Întrebarea rămâne însă: ce s-a în­tâm­plat cu promisiunile umaniste și indi­vidualiste ale anului 1989, când societatea civilă a fost principala forță motrice, iar nu pasiunile etnice și de­magogia populistă? Cum ne putem explica persistența elitelor comuniste în aceste țări, metamorfozarea lor în­tr-o oligarhie cinică de afa­ceriști veroşi? Cum a fost posibil ca politicianul ma­ghiar Viktor Orbán, la un moment dat un personaj mo­derat și respectabil, să se transforme într-o personalitate auto­ri­tar conservatoare în ultimii ani?

Concentrându-ne asupra culturii politice și mai puțin asupra analizei instituționale, Kavaliauskas găsește răspunsuri con­vin­gă­toare în zona ideilor, mentalităților, pa­siunilor și pulsiunilor politice. Explorarea sensurilor libertății în politica post­co­mu­nistă este originală și filosofic persuasivă. Cartea este astfel o admirabilă etnografie politică și intelectuală, o invitație de a re­fuza stereotipurile și de angajare pe calea regândirii a ceea ce Ernest Gellner a nu­mit „condițiile libertății“. Amintind de dis­tincția făcută de filosoful liberal Isaiah Berlin dintre libertatea negativă și cea po­zitivă, Kavaliauskas meditează asupra pro­vocărilor enorme cu care sunt confruntate acele forțe (indivizi, partide, mișcări) care refuză colectivismul și facilitează acțiunea autonomă a ființelor umane.

Principala întrebare, așadar, este cum poa­te liberalismul să se angajeze pe o tra­iec­torie solidă, robustă și credibilă, nu doar din perspectivă doctrinară, ci și din punc­tul de vedere al acțiunii în societăți pro­fund traumatizate de memoria terorii ne­mijlocite și insidioase. Sau, în registru arend­tian: cum pot fi reconciliate gân­direa și acțiunea în căutarea emancipării civice? Acesta a fost sensul conceptului deliberalism al fricii, teoretizat de gân­di­toarea politică Judith Shklar – un li­be­ra­lism consolidat prin conștiința adâncă a con­secințelor tragice ale privațiunii de libertate. Kavaliauskas insistă judicios asu­pra rolului Papei Ioan Paul al II-lea în ar­ticularea unui discurs al libertății în di­rectă opoziție cu minciunile oficiale ale co­munismului. Dar contribuția lui Ioan Paul al II-lea la rezistența împotriva contagiunii fantasmelor salvării a fost importantă și pentru denunțarea antisemitismului, un fe­nomen dezlănțuit în regiune, ca dușman al valorilor creștine.

Volumul de față nu este doar o analiză pa­sionată și erudită a unor curente politice și intelectuale, dar și un avertisment lucid împotriva triumfalismului teleologic: „Chiar dacă tranziția pașnică în Europa Cen­trală a creat un mediu favorabil pentru construirea democrației, aș fi extrem de atent cu interpretarea acestei «povești de succes»“ (p. 53). Democrația liberală rămâne o realitate disputată, con­testată și fragilă. Noi forme de an­ti­ca­pi­talism ro­mantic și-au făcut apariția în ultimii ani, combinând deopotrivă teme și obsesii ale extremelor de stânga și de dreap­ta. În majoritatea țărilor est-euro­pene, reperul central al politicii liberal-democratice, fos­ta temă a triumfului li­beral postcomunist, societatea civilă, pare să fie în regres. Vestea bună este că moș­tenirile le­ni­nis­mului, pentru a folosi ter­menul propus de politologul Ken Jowitt, sunt pe cale de dispariție. Odată cu in­te­grarea în Uniunea Europeană, țările în cau­ză au depășit un prag intimidant de o colosală importanță. Vestea mai puțin în­cu­rajatoare este că acest spațiu geografic este încă bântuit de nevroze colective, de anxietăți și atavisme premoderne și, de fapt, antimoderne, an­ti­democratice si an­tipluraliste.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro