Statul isi joaca pe bursa controlul asupra datoriilor Petromidia

Cand un cetatean are o rata de 200 de euro pentru un credit ipotecar, exista doua variante: ori plateste rata la scadenta, ori ii ia banca apartamentul. Rafinaria Petromidia a avut o datorie de 600 de milioane de dolari, dar nu statul nu isi va lua rafinaria inapoi, ci joaca datoria acesteia pe bursa.

Intr-o prima faza, la nivelul anilor 2000-2002, statul pasuia Petromidia prin reesalonari aprobate de catre Ministerul Finantelor. Legislatia s-a inasprit si a venit vremea cand reesalonarea la reesalonare nu a mai fost posibila.

Astfel a ajuns rafinaria Petromidia, cumparata de Dinu Patriciu, la mana guvernului Nastase.

In octombrie 2003, fostul cabinet aproba trei favoruri pentru Rompetrol Rafinare Constanta (RRC):

1. ii amana plata datoriei cu o dobanda de proximativ 4,16% (mai precis EURIBOR+1,5% sau 2%), considerata de unii analisti mica pentru ratingul de atunci al companiei.

2. plata datoriei se amana peste 20 de ani (!), timp in care se RRC platea doar dobanda (aproximativ 25 de milioane de dolari pe an); e ca si cum, pentru creditul la casa, platesti 20 de ani doar dobanda si apoi integral suma imprumutata. Sau pierzi casa. Doar ca ultima parte nu se aplica la Petromidia.

3. la finele celor 20 de ani, daca rafinaria nu are banii, statul ramane cu actiunile, adica preia o parte din companie.

Dar cat? O analiza mai de profunzime, sub rezerva lipsei tuturor datelor din cauza opacitatii autoritatilor, indica o ipoteza interesanta: la scadenta, particica din rafinarie pe care ar prelua-o statul ar fi diluata sub o pozitie de control, ceea ce l-ar lasa fara argumente in recuperarea banilor.

Am descris mai sus ce a insemnat transformarea datoriei statului in obligatiuni, in conditiile trasate de Nastase.

Intre timp s-a schimbat puterea, insa, printr-o intelegere inexplicabila intre PSD si o parte din alianta la guvernare, Parlamentul a trecut ordonanta rapid, fara dezbateri – vocile care au cerut un ragaz pentru a intelege si parlamentarii despre ce era vorba au fost ignorate.

Singura schimbare semnificativa adusa prin legea de aprobare: scadenta nu mai este de 20 de ani, ci de sapte. Cu alte cuvinte, in 2010, rafinaria ar urma sa isi plateasca datoriile. Sau nu.

In cazul in care nu le plateste: statul are optiunea sa isi recupereze banii preluand o parte din rafinarie. Acest lucru devine posibil prin conversia obligatiunilor in actiuni – acestea din urma dau dreptul de proprietate.

Dar mai exista un element care a fost introdus in Ordonanta Nastase si a trecut ca prin branza prin Parlament: listarea la bursa.

Aceasta operatiunie este pe punctul de a se produce. CNVM a emis un regulament in acest sens, Consiliul de Administratie al Rompetrol a aprobat operatiunea. Totul tine de o hotarare a cabinetului Tariceanu, pentru ca acestea sa ajunga efectiv in ring.

Cu cat investitorii se vor inghesui sa achizitioneze aceste titluri, cu atat pachetul statului are sanse sa se dilueze. Daca investitorii se vor inghesui. La acest moment, analistii nu pot estima daca va exista aceasta cerere, intrucat nu au mai fost astfel de situatii pana acum, pentru a se face o comparatie.

„Nu a mai existat un precedent in acest sens, ba chiar nu va mai exista nici macar o urmare a acestei proceduri, particularitatea constand si in faptul ca Legislativul chiar a mentionat in mod expres ca ”CNVM va emite un regulament in acest sens..” (al listarii obligatiunilor CNVM), cand era suficienta o decizie sau cel mult o instructiune….”, spune Nicolae Gherghus, director general la Confident Invest.

Sa ne imaginam scadenta: la acea data, daca rafinaria nu are banii, statul ar putea sa isi schimbe obligatiunile in actiuni – adica sa devina proprietar pe o parte din Petromidia. Dar cu cat pachetul sau s-a diminuat, cu atat mai putin va avea statul. Desigur, aceasta este doar o ipoteza.

Asa cum au lipsit si in Parlament, prin urgenta impusa de votul PNL-PSD, analizele nu sunt dorite, iar transparenta nu pare sa caracterizeze Ministerul Finantelor Publice in acest subiect.

In aceste conditii, analistii pot emite unele interpretari sub rezerva datelor existente.

Catalin Dimofte spune: „Daca le listeaza, statul POATE intr-adevar pierde controlul. Cel putin teoretic poate si sa nu-l piarda – pentru ca nu e suficient ca obligatiunile sa fie listate, ele mai trebuie sa fie si cumparate de cineva. Merita insa mentionat ca e vorba de un control mai mult ipotetic”.

Mai exista un element interesant de luat in calcul.

„In absenta accesului la conventia de emisiune si sub rezerva faptului ca citesc eu gresit legea, merita sa privim articolul 10.

Acesta spune „Obligatarii, precum si obligatarii beneficiari ai conversiei in actiuni si/sau succesorii lor in drepturi nu se vor putea opune modificarilor aduse actelor constitutive ale Societatii Comerciale „Rompetrol Rafinare” – S.A. Constanta care sunt facute in temeiul prevederilor contractului de privatizare.”

O interpretare posibila a acestui articol este si aceea in care TRG [The Rompetrol Group] POATE decide (si foarte probabil ca o va si face in anii urmatori) sa capitalizeze o parte din investitiile efectuate in rafinarie – si la care statul nu participa – fara sa modifice valoarea nominala a actiunilor, astfel incat sa diminueze ipotetica pondere a statului sub pragul majoritar.

Daca asa vor decurge lucrurile, atunci statul va pierde oricum controlul pana in 2010, cu sau fara listarea obligatiunilor pe bursa.” – observa Dimofte [Vezi analiza pe larg Catalin Dimofte].

Cine castiga si cine pierde prin listarea pe bursa

Am intrebat cativa analisti ce castiga statul din aceasta operatiune – pentru ca pana la urma cele 600 de milioane de dolari ar trebui sa fie bani la buget, sume care sa se intoarca la contribuabil.

Andei Anghel, de la Confident Invest, considera: „Sub o forma sau alta, statul a pierdut controlul RRC. […] In cazul listarii, are si posibilitatea cumpararii de optiuni, si de rascumparare, si de convertire…”

Intrebat daca listarea obligatiunilor diminueaza potentialul pachet de actiuni al statului, Adrian Simionescu, director general Finans Securities, explica: „Teoretic, acest rationament este corect. Insa nu vad nici un dezavantaj pentru stat in cazul in care isi va vinde obligatiunile. Astfel, statul ar obtine banii pe care i-ar primi in 2010 mult mai repede si sigur. Evident, nu va mai primi dobanda pentru aceste obligatiuni.

Pe de alta parte, trebuie mentionat un aspect extrem de important: Chiar daca la scadenta obligatiunile nu vor fi rascumparate (achitate), statul nu poate face nimic altceva decat sa transforme creantele pentru ca optiunea de a fi transformate (convertite) in actiuni nu-i apartine.

Aceasta apartine emitentului, iar emitentul este ROMPETROL, nu statul roman. Este evident ca Rompetrol va alege varianta cea mai avantajoasa pentru companie, dar nici statul nu va pierde.

In oricare dintre variante statul isi va recupera creantele: fie sub forma de actiuni Rompetrol (pe care le va valorifica), fie prin plata cash. Ambele variante pot fi realizate si inainte de scadenta.

Trebuie sa subliniez ca in acest moment, daca obligatiunile vor fi convertite in actiuni, statul ar fi majoritar in companie, dar pana in 2010 raportul se poate schimba si asa este de asteptat.

Ca urmare, pe masura ce compania se dezvolta si creste, valoarea ei creste, iar cota ce i-ar reveni statului in cazul unei conversii in actiuni s-ar diminua, insa valoarea pachetului ar putea fi mai mare (daca pretul de piata va creste si asa ar fi normal pe masura ce valoarea companiei creste). Acest scenariu este valabil in cazul unui raport de conversie de 1:1 la valoarea nominala

Totodata, statul nu poate face nimic in acest sens pentru ca este obligat sa listeze obligatiunile prin legea 89/2005″. Analiza pe larg

Nicolae Ghergus crede ca nu este de dorit ca statul sa preia controlul majoritar. „Este ceea ce eu unul nu imi doresc de la Stat, sub orice forma a lui, si mai mult de atat, vanzarea actiunilor (participatiilor statului, in general) pe bursa trebuie incurajata sub orice forma.” – Nicolae Ghergus.

„Lucrurile stau cam asa : statul imprumuta (nu ma intereseaza barfele/acuzele, nu sunt nici pro si nici anti Patriciu) Petromidia cu niste bani, la o dobanda, zic eu corecta, bani pe care ii doreste inapoi la scadenta.

Presupunind ca Petromidia isi va plati datoria (cuponul obligatiunilor), este o afacere corecta, si ok pentru ambele parti, iar noi nu discutam acest aspect.

Daca Petromidia nu va reusi sa plateasca acesti bani, statul are optiunea, dar nu si obligatia, de a alege bani sau actiuni… Este evident ca poate alege – chiar si cu lege si regulament de listare – varianta de a nu vinde obligatiuni si atunci vom avea statul potential majoritar la Petromidia…”

[Vezi punctul de vedere al expertilor de la Confident Invest]

Catalin Dimofte nuanteaza: „Daca le listeaza, statul POATE intr-adevar pierde controlul. Cel putin teoretic poate si sa nu-l piarda – pentru ca nu e suficient ca obligatiunile sa fie listate, ele mai trebuie sa fie si cumparate de cineva. Merita insa mentionat ca e vorba de un control mai mult ipotetic (vezi pct. B mai jos).

Problema nu este corect pusa, cred. Exista doua aspecte distincte – A. cel al cursului de actiune cel mai avantajos pentru stat, respectiv B. cel al controlului”. [Vezi analiza pe larg Catalin Dimofte]