Sari direct la conținut

Harghita: O familie de urşi, fotografiată în apropierea Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc; preşedintele CJ cere relocarea de urgenţă

HotNews.ro
Ursoaica cu pui (foto arhiva), Foto: Facebook/ Borboly Csaba
Ursoaica cu pui (foto arhiva), Foto: Facebook/ Borboly Csaba

O ursoaică şi cei trei pui ai săi a fost fotografiată miercuri în apropierea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, solicitând autorităţilor relocarea de urgenţă a acestora. Borboly Csaba a postat fotografiile pe pagina sa de socializare şi a declarat pentru Agerpres că acestea au fost făcute de asistente de la unitatea sanitară.

Glumind, el a spus că urşii au mers în vizită la spital, acolo unde au fost tratate mai multe victime ale atacurilor acestor animale.

Borboly a explicat că din imagini reiese că este vorba de o ursoaică şi cei trei pui ai săi, care au aproximativ doi ani şi a avertizat că pericolul ca cineva să fie atacat este iminent.

„Solicităm de la minister şi de la asociaţia de vânătoare mutarea de urgenţă a familiei de urşi şi solicităm de urgenţă un plan de intervenţie descentralizată pentru exemplarele care intră în mod regulat în zonele locuite de oameni. Susţinem planul de management al ministerului, dar de la plan la fapte este un drum lung. Şi se pare că nici urşii şi nici oamenii nu vor mai avea răbdarea necesară implementării acestuia”, a scris Borboly Csaba pe pagina sa de Facebook.

La începutul acestei săptămâni, preşedintele CJ Harghita a mai cerut ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, şi relocarea unei ursoaice cu pui care este văzută frecvent în staţiunea Băile Tuşnad şi care a atacat, recent, un bărbat din localitate.

În Harghita, mai multe persoane au ajuns la spital în acest an în urma unor atacuri ale urşilor, autorităţile locale solicitând în repetate rânduri luarea unor măsuri pentru rezolvarea acestei probleme.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro