Sari direct la conținut

Salvamont: Zeci de persoane salvate în ultimele 24 de ore

HotNews.ro
Salvamont, Foto: Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont
Salvamont, Foto: Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

Peste 60 de persoane au fost salvate de salvamontişti în ultimele 24 de ore, cele mai multe intervenţii fiind ale Salvamont Cluj, notează Agerpres. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont, s-au primit 58 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor: 8 pentru Salvamont Cluj, 7 pentru Salvamont Municipiul Braşov, 6 apeluri pentru Salvamont Buşteni.

Câte 5 apeluri au fost pentru Salvamont Azuga şi Lupeni şi câte 4 pentru Salvamont Gorj, Salvamont Muntele Mic, Borşa şi Neamţ.

Au mai avut loc intervenţii în staţiuni din Sibiu, Dâmboviţa, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Alba, Predeal, Maramureş, Bihor, Bacău.

Potrivit Salvamont, în cazul acestor intervenţii au fost salvate 66 de persoane. Dintre acestea, 29 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru a fi transportate la spital. Pentru un caz s-a solicitat elicopterul.

S-au mai primit 58 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro