Primăria Capitalei mai face un pas pentru înființarea trenului metropolitan: a scos la licitație SF-ul pentru liniile care vor conecta cartierele Militari, Pipera și Obor
Primăria Capitalei mai face un pas pentru înființarea trenului metropolitan. Municipalitatea a scos la licitație studiul de fezabilitate pentru amplasarea stațiilor pe calea ferată din zona de nord a orașului, a anunțat primarul general, Nicușor Dan.
„Proiectul constă în construirea punctelor de oprire/peroanelor pe traseele aferente, București Nord – București Obor, București Nord – București Vest, București Obor – București Vest. Investiția Primăriei Capitalei va fi corelată cu investițiile în infrastructura feroviară realizate de Compania Națională CFR S.A”, a scris Nicușor Dan pe pagina de Facebook.
Operatorii economici interesați pot depune oferte până pe 28 august 2023. Valoarea totală estimată este de 333.868,5 lei fără TVA.
„În prezent, în ceea ce privește mobilitatea la nivelul Municipiului București și Județului Ilfov, se remarcă lipsa unei alternative reale la transportul motorizat individual, care să deservească întreaga zonă metropolitană. O altă deficiență constă în lipsa unui sistem de transport public care să realizeze conexiunea unor importante puncte / noduri intermodale ale regiunii și locuitorii întregii zone, respectiv între Gara București Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă – în prezent, cetățenii apelând, de asemenea, la transportul motorizat individual. Proiectul constă în construirea punctelor de oprire / peroanelor”, este descrierea postată în sistemul electronic de achiziții publice.
Stațiile vor cuprinde 1 sau două peroane, astfel, potrivit sursei citate: Punctul de oprire „Monitorul Oficial” (Sector 2) va avea 2 peroane; Punctul de oprire „Aviației” (Sector 2) va avea 2 peroane; Punctul de oprire „Pipera” (Sector 2) va avea 2 peroane; Punctul de oprire „Petricani” (Sector 2) va avea 2 peroane; Punctul de oprire „Pod Colentina” (Sector 2) va avea 2 peroane; Punctul de oprire „Doamna Ghica” (Sector 2) va avea 1 peron; Punctul de oprire „Piața Obor” (Sector 2) va avea 2 peroane; Punctul de oprire „Dobroești” (Sector 2) va avea 1 peron; Punctul de oprire „Roșu” (jud. Ilfov, Chiajna), va avea 2 peroane; Punctul de oprire „A1” (jud. Ilfov, Chiajna), va avea 2 peroane.”
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București Ilfov a finalizat anul trecut studiul de prefezabilitate pentru trenul metropolitan, promis de Nicușor Dan în campania electorală.
Concluzia a fost că, în prima etapă, trenul metropolitan poate circula pe 4 rute, cu investiții minime. Acestea sunt:
- București Nord – Scroviștea
- București Nord – Obor
- București Nord – București Vest
- București Vest – Obor
Studiul de fezabilitate scos acum la licitație de municipalitate va stabili unde vor fi amplasate stațiile pe rutele București Nord – Obor, București Nord – București Vest, București Vest – Obor, prima rută pe care vor circula trenurile este București Nord – Obor.
„București Nord – Obor este de fapt linia către Constanța, iar undeva după 17 kilometri de la plecarea din Gara de Nord se face o o racordare și ajunge în București Obor. A doua linie care pe care urmează să operăm este București Nord – București Vest și a treia linie este o combinație între acestea, deci între București Vest și București Obor, dar astfel încât trenul să nu mai intre în București Nord, deci undeva prin Bucureștii Noi și Pajura să se facă această legătură ca să mai descongestionăm stația București Nord, care este în o anumită perioadă foarte, foarte aglomerată”, declara Szentes Iosif, coordonatorul proiectului din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București Ilfov, în noiembrie 2022, pentru HotNews.ro.
Linia București Vest – Obor va conecta practic Militariul și Chiajna – toate cartierele rezidențiale care s-au construit acolo, cu centrul Bucureștiului, Nordul Capitalei, zona de birouri din Pipera, cartierul Pantelimon și zona Oborului.
„De la Gara de Vest până la Obor vei face cam 44 de minute. De la Gara de Nord până la Gara de Vest faci 16 minute. De la Gara de Nord până la Obor încă 30 de minute. Din Militari la Obor nu poți să ajungi cu mașina în acest timp. De la București Nord către Obor, inițial, am prevăzut tren la 60 de minute. Către Vest la 60 de minute, dar între Vest și Obor, fiindcă se suprapun rutele, frecvența ar fi la 30 de minute”, a mai explicat Szentes Iosif.