Sari direct la conținut

Alegeri SUA 2020 Cea mai mare surpriză a alegerilor

HotNews.ro
Nancy Pelosi, Foto: MANDEL NGAN / AFP / Profimedia
Nancy Pelosi, Foto: MANDEL NGAN / AFP / Profimedia

Da, președintele Donald Trump a depășit cu mult așteptările analiștilor și sondajelor de opinie la votul de marți din nou. Dar cea mai mare surpriză a alegerilor americane din 2020 nu a fost Trump, care și-a văzut șansele de a câștiga un nou mandat scufundându-se, scrie CNN.

Marea surpriză a fost ce s-a întâmplat în Congres, unde republicanii au scos rezultate drastic mai bune față de predicțiile care le cântau prohodul pe fondul unei înfrângeri răsunătoare a lui Trump.

Să începem cu Senatul: majoritatea analiștilor independenți preziceau de multă vreme că democrații vor câștiga foarte probabil majoritatea în 3 noiembrie.

„Democrații rămân favoriți clari pentru a recâștiga Senatul cu doar câteva zile rămase până la ziua alegerilor”, scria în 29 octombrie Jessica Taylor, editorul corespondent pentru Senat al Cook Political Report (un buletin informativ online nepartizan care analizează alegerile și campaniile din SUA).

„Lipsa unei curse prezidențiale mai strânse înseamnă că Trump continuă să fie o ancoră care îi va condamna eșecului pe mulți din republicanii în funcție”, adăuga aceasta.

Nu s-a dovedit așa. Da, în Colorado republicanii au pierdut un scaun dar la fel au făcut-o și democrații în Alabama. Iar republicanii considerați în pericol din Maine, Iowa și Montana au câștigat, în ultimele două state chiar cu o diferență semnificativă.

În Arizona democratul Mark Kelly, un fost astronaut NASA, i-a luat fața republicanei Martha McSally însă democrații nu au alte câștiguri evidente.

Acum să trecem la Camera Reprezentanților: În zilele de dinaintea alegerilor analiștii politici afirmau nu doar că republicanii nu vor recâștiga o majoritate în camera inferioară a Congresului ci că s-ar putea confrunta cu înfrângeri cu două cifre.

Din nou, nu s-a întâmplat așa. Deloc.

„În momentul scrierii acestui material, republicanii sunt pe cale să câștige între 5 și 10 scaune în Cameră”, nota miercuri după-masă (ora SUA) David Wasserman, editorul Cook Report pentru Camera Reprezentanților.

Asta înseamnă că republicanii vor rămâne cel mai probabil în minoritate în 2021 dar micșorarea avansului ar face fiecare vot un efort substanțial pentru Nancy Pelosi, lidera democraților din Cameră.

În plus, dacă Biden câștigă președinția, republicanii vor fi foarte bine poziționați să intre în cursă pentru recâștigarea majorității în camera inferioară la alegerile intermediare (midterm elections) din 2022.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro