Cele mai stricte măsuri aplicate „pe timp de pace” pentru limitarea epidemiei în Norvegia
Autorităţile din Norvegia au anunţat, joi seară, cele mai stricte măsuri aplicate „pe timp de pace”, pentru limitarea răspândirii epidemiei de coronavirus.
Norvegia va aplica cele mai dure măsuri „de pe timp de pace”, a declarat joi seară Bent Høie, ministrul norvegian al Sănătăţii, citat de postul NRK şi de publicaţia The Week, citate de Mediafax.
„Sunt cele mai ample măsuri pe care populaţia Norvegiei le-a experimentat pe timp de pace”, a afirmat Bent Høie.
Grădiniţele, şcolile, universităţile, sălile de sport, piscinele şi saloanele de frizerie/coafură vor fi închise. Vor fi amânate toate evenimente sportive.
Magazinele alimentare rămân deschise, dar restaurantele, cluburile de noapte şi barurile vor fi închise dacă nu pot asigura distanţa minimă de un metru între clienţi.
Toţi străinii care vor să intre pe teritoriul norvegian, în afară de cei din ţări nordice, vor fi plasaţi în carantină sau izolare.
Angajaţii din domeniul medical norvegian nu mai au permisiunea de a părăsi ţara.