Sari direct la conținut

UPDATE Alte 6 cazuri de infectare cu coronavirus confirmate în România. Bilanțul a ajuns la 70

HotNews.ro
Coronavirus in Romania, Foto: Agerpres
Coronavirus in Romania, Foto: Agerpres

Alte sase cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate în România, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 70. Este vorba de trei bărbați și o femeie din Constanța, și un bărbat și o femeie din Mehedinți.

În cursul dimineții de vineri fuseseră confirmate alte cinci cazuri, toate din București, unde bilanțul a ajuns la 25 de îmbolnăviri.

Dintre cei 68 de cetățeni care au contactat virusul, 6 au fost declarați vindecați și au fost externați.

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă.

Starea generală a pacienților este bună, cu excepția pacientului internat la ATI la Institutul Victor Babeș. Starea pacientului internat la ATI la Institutul Victor Babeș este una ameliorată față de momentul internării.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.067 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 13.745 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

Cazurile de coronavirus confirmate până acum în România:

  • 69-70 Un bărbat și o femeie din Mehedinți au fost depistați pozitiv la testul pentru coronavirus.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro