Sari direct la conținut

Iohannis, managerilor de spitale: Asigurați echipamentul pentru cadre medicale și faceți teste. Să nu mai avem situații revoltătoare ca la SJ Suceava, Gerota sau Sf Ioan

HotNews.ro
Klaus Iohannis, Foto: Presidency.ro
Klaus Iohannis, Foto: Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis le-a cerut managerilor de spitale, în videoconferință, să asigure cu prioritate protejarea cadrelor medicale, să facă tot ce pot pentru a le asigura echipamentele de protecție și să îi testeze pe medici și asistenți, pentru a nu mai avea situații revoltătoare precum cele de la spitalele județean Suceava, Gerota sau, mai nou, la Spitalul Sfântul Ioan, unde zeci de cadre medicale sunt infectate cu coronavirus.

Potrivit președintelui, cadrele medicale trebuie protejate cu prioritate, prin toate mijloacele posibile.

Klaus Iohannis a prezidat marți o videoconferință cu managerii de spitale, cu premierul Ludovic Orban și cu miniștrii Afacerilor Interne, Sănătății, Apărării și Transporturilor.

„Stimați manageri de spitale, știu că vă confruntați cu probleme reale în contextul acestei situații epidemiologice, iar presiunea pe sistemul sanitar este foarte mare, suntem conștienți. Cu atât mai mult, în acest context, trebuie să vă canalizați toate eforturile pentru asigurarea în timp real a tuturor condițiilor pentru garantarea serviciilor medicale către pacienți, atenție, cu protejarea în egală măsură a personalului medical”, a spus Iohannis.

El a făcut apel către manageri să protejeze personalul medical și să facă tot ce pot pentru a le asigura echipamentele și pentru a-i testa.

  • „Testarea personalului medical trebuie să constituie o prioritate absolută. Vă spun că sub nicio formă nu trebuie să mai avem situații revoltătoare precum cea de la Spitalul Județean Suceava, sau de la Spitalul Gerota, sau, mai nou, Spitalul Sf. Ioan din București.
  • De asemenea, este imperativă dotarea de urgență cu echipamente de protecție și dezinfectanți necesari: achiziția unui număr corespunzător de măști de protecție, combinezoane, mănuși, echipamente medicale și substanțe dezinfectante. Vă rog foarte mult să identificați toate sursele de achiziție.
  • În contextul în care s-au stabilit spitalele care vor fi implicate în diferite etape în internarea și tratarea pacienților COVID-19, este necesar să transmiteți ordine clare către angajați privind utilizarea mijloacelor de protecție. Să vă informați asupra substanțelor care trebuie achiziționate, asupra sumelor care v-au fost destinate de la Ministerul Sănătății și a procedurilor de achiziție. Asigurarea unui număr corespunzător de paturi de ATI și stabilirea circuitelor funcționale sunt extrem de importante.
  • Să realizați instruirea personalului și să informați în timp util asupra procedurilor pentru prevenirea infectării în unități spitalicești, ca și asupra protocoalelor de diagnostic și tratament pentru COVID-19. Aceste măsuri, evident, trebuie să fie asigurate nu doar de dumneavoastră, managerii, ci sub coordonarea strictă, clară a Ministerului Sănătății”, a afirmat Iohannis.

Șeful statului le-a mai cerut reprezentanților spitalelor să asigure programul în ture, pentru evitarea riscului apariției unor stări de epuizare fizică și psihică a cadrelor medicale, dar și să amenajeze zone de triaj în toate unitățile de asistență medicală și de urgență pentru identificarea timpurie, izolarea și îngrijirea pacienților.

  • „Trebuie să acoperiți deficitul de personal, în condițiile instituite de Decretul Prezidențial, cu posibilitatea angajării de personal medical. Puteți să apelați la voluntari, la studenți, la cadre medicale militare în rezervă.
  • Un lucru extrem de important este stăpânirea de sine. Evitați panica! Asigurați un climat de lucru plăcut la nivelul spitalului, cât se poate în aceste condiții de criză, care dă încredere și pacienților, dar și personalului medical.
  • Este esențială o bună comunicare cu autoritățile, cu toți angajații, dar și cu pacienții. Și pacienții vor să știe ce se întâmplă.
  • Mă bazez pe calitățile dumneavoastră manageriale și umane.
  • Este o luptă contra timp cum nu am avut niciodată până acum. Trebuie acționat rapid, este nevoie de adaptabilitate, de eliminarea oricăror obstacole rigide birocratice care pot bloca adoptarea unor măsuri absolut necesare”, a mai spus președintele.

De asemenea, Iohannis i-a cerut ministrului Sănătății să le faciliteze în primul rând medicilor de familie, dar și medicilor din alte specialități să poată acorda consultații de la distanță, prin telefon sau alte mijloace de comunicare, în condiții de siguranță, pacienților care nu necesită neapărat deplasarea la medic. „Este foarte important în special pentru persoanele peste 65 de ani, chestiune pe care am discutat-o și acum câteva ore, și în ședința pe care am avut-o împreună”.

  • „De asemenea, domnule ministru, grăbiți procedurile care să permită reglementarea urgentă a consultației la distanță, a posibilității transmiterii rețetelor prin mijloace electronice, chiar, dacă se impune, a suspendării cardului de sănătate, măsuri care să ofere un cadrul legal medicilor să facă aceste lucruri”, a adăugat Iohannis.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro