Directorul medical al unui spital aflat în prima linie: De o lună suntem la foc automat, dormim puțin, mâncăm rar, ne-am distanțat de familii, prioritățile s-au schimbat total
De aproape o lună, personalul medical din România lucrează „la foc automat”, „dormim puțin, mâncăm rar, alergăm într-una și ne-am distanțat mult de familii, fără să vrem. Prioritățile s-au schimbat total”, mărturisește medicul Bogdan Ioan Furtună, directorul medical al Spitalului Colentina din București, aflat în prima linie în epidemia de coronavirus.
Spitalul Colentina din București a fost primul spital „generalist” din România transformat în spital de suport pentru un spital de boli infecțioase – Institutul Matei Balș – pentru epidemia de coronavirus. Decizia a fost luată de Ministerul Sănătății în urmă cu o lună, pe data de 16 martie. Începând cu acea dată, toți pacienții internați la Spitalul Colentina au fost externați, iar cei care mai necesitau o perioadă de internare au fost direcționați către alte spitale.
Spitalul Colentina funcționează, practic, acum ca back-up pentru Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, cele două unități medicale situându-se foarte aproape una de cealaltă. Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș a fost primul spital din România care a tratat pacienți cu coronavirs. În momentul în care capacitatea acestuia a început să fie depășită, pacienții au fost direcționați și către Spitalul Colentina, aflat în imediata apropiere.
Medicul Bogdan Ioan Furtună spune însă că „energia din aceste zile este incredibilă. Nicio clipă nu ne-a bătut gândul să ne lăsăm. La spital ne regăsim brusc într-o familie – mare, unită, echilibrată, hotărâtă și puternică. Comunicăm permanent – eu am ajuns să îmi încarc telefonul de peste 3 ori pe zi – transmitem, preluăm, întrebăm, corectăm, conectăm, dar mai ales ne sprijinim și ne ajutăm permanent. Orice urmă de neînțelegere s-a topit. De la profesor, șef de secție și până la brancardier, suntem toți o echipă, umăr la umăr”, susține medicul.
Bogdan Ioan Furtună mărturisește și că se simte „norocos că acest război m-a prins la Spitalul Clinic Colentina și onorat că sunt înconjurat de toți acești oameni. Citeam zilele astea, într-un articol foarte emoționant, prima concluzie a unui medic militar, specialist ATI, trimis la Suceava. ‘Dacă nu ne smerim, vom pierde acest război!’. Exact! Probabil că asta am înțeles și noi, în aceste zile, la Spitalul Colentina, spital declarat suport, dedicat pacienților infectați Covid-19. Că oricât am fi de pregățiti, oricât ne-am considera de puternici, oricât de buni ne-am crede, este timpul să ne smerim. Este timpul să uităm de orgolii și să luptăm împreună. Și să credem. Să credem că doar împreună și numai cu ajutorul lui Dumnezeu vom putea învinge. Și vom fi bine! Așa să ne ajute Dumnezeu!”