Sari direct la conținut

Coronavirus: Nu este momentul în care să fie redusă finanţarea OMS, susţine cu tărie secretarul general al ONU

HotNews.ro
Antonio Guterres, Foto: Captura YouTube
Antonio Guterres, Foto: Captura YouTube

Secretarul general al ONU Antonio Guterres consideră că „nu este momentul potrivit pentru a reduce resursele şi operaţiunile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) sau ale oricărei alte organizaţii umanitare în combaterea virusului”, în reacţie la decizia anunţată de preşedintele Trump de a întrerupe contribuţia SUA la bugetul OMS, transmite AFP, citată de Agerpres. „Convingerea mea este că OMS trebuie să fie susţinută deoarece este absolut esenţială pentru eforturile lumii în câştigarea războiului împotriva COVID -19”, a adăugat Antonio Guterres, reafirmând că va exista suficient timp pentru a studia ulterior „cum au reacţionat toţi cei implicaţi în criză”.

În reacţia sa critică la decizia americană, de o virulenţă rară apreciază AFP, Antonio Guterres a susţinut că „aceleaşi fapte pot fi interpretate diferit de diferite entităţi”.

„După ce vom întoarce pagina finală a acestei epidemii, va fi un moment în care să revenim pe deplin pentru a înţelege cum a putut să apară o astfel de boală şi să îşi răspândească efectul devastator atât de repede asupra întregii lumi”. „Lecţiile învăţate vor fi esenţiale pentru a gestiona eficient provocări similare, dacă acestea vor apărea în viitor”, a continuat secretarul general al Naţiunilor Unite.

„Dar acesta nu este momentul (…) pentru a reduce resursele pentru operaţiunile OMS” în lupta împotriva pandemiei, a subliniat Guterres.

„Aşa cum am spus anterior, acum este timpul unităţii, în care comunitatea internaţională să conlucreze solidar pentru a opri acest virus şi consecinţele sale devastatoare”, a concluzionat înaltul oficial onusian.

Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi suspendarea contribuţiei SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe motivul „proastei gestionări” a pandemiei noului coronavirus.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro