Mel Gibson a fost infectat cu coronavirus. Actorul, internat și vindecat cu remdesivir
HotNews.ro
Actorul Mel Gibson este una dintre vedetele care s-au infectat cu coronavirus. El a fost internat în spital timp de o săptămână, în luna aprilie, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, scrie Today.com, preluat de Mediafax.
Un purtător de cuvânt al actorului în vârstă de 64 de ani a declarat pentru Today că Gibson a testat pozitiv în aprilie și a stat o săptămână în spital.
„El a fost tratat cu medicamentul Remdesivir, în timpul spitalizării, și a fost testat negativ de mai multe ori de atunci. El a fost testat pozitiv pentru anticorpi”, a spus purtătorul de cuvânt.
De la debutul pandemiei, mai multe celebrități s-au infectat cu SARS-CoV-2. Prințul Charles, Tom Hanks, Rita Wilson și Andy Cohen s-au recuperat în urma diagnosticului.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro