„Cazul meu rămâne o enigmă medicală. Am contractat coronavirusul după luni de izolare strictă”. Mărturia unei tinere din SUA care a făcut totul pentru a evita COVID-19
Am crezut cu adevărat că folosind suficient dezinfectant și izolându-mă social voi putea evita coronavirusul, relatează Hayley Peterson, o femeie din statul american Virginia pentru Business Insider.
„Așa că timp de luni de zile am stat departe de oameni, m-am spălat pe mâini constant și dezinfectat totul din jurul meu. De nenumărate ori am stat pe veranda casei cu mănuși menajere trase până la coate despachetând și dezinfectând sistematic alimentele și coletele înainte să le trec pragul casei.
Odată înăuntru frecam produsele proaspete cu apă cu săpun apoi le clăteam. În perioada aceasta rareori îmi părăseam casa iar când mă aventuram afară pentru o programare la medic sau să cumpăr alimente la marginea drumului purtam întotdeauna mască.
Nu am pus niciodată piciorul într-un magazin sau restaurant.
Soțul meu și fiul în vârstă de doi ani am intrat în contact regulat cu doar trei alte persoane de care aveam nevoie pentru îngrijirea copilului iar toți trei luau precauții similare împotriva virusului, niciunul nefiind sursa infecției mele (toți au fost testați negativ ulterior).
Am elaborat aceste sisteme stricte de carantină deoarece am fost îngrozită de virus. Am aflat că sunt însărcinată la începutul pandemiei iar la momentul respectiv – cum din păcate este cazul și astăzi – doctorii aveau puține cunoștințe despre efectele virusului asupra copiilor nenăscuți și sarcinii.
Însă am citit anecdote îngrozitoare despre nașteri premature ale mamelor infectate cu COVID, femei separate de bebeluși la naștere pentru a evita infecția și semne că virusul ar putea trece prin placentă, lucruri care m-au îngrijorat profund.
Apoi am primit un test pozitiv cu COVID.
M-am trezit într-o dimineață din luna iunie cu o durere de cap și dureri sinuzale și am mers la doctor. Am fost diagnosticată cu o infecție a sinusurilor și mi-a fost prescris un antibiotic. Am întrebat despre COVID iar medicul mi-a spus că nu există aproape nicio șansă ca să am virusul, acesta spunându-mi că a văzut doar un caz pozitiv în anterioarele două săptămâni de testare a pacienților.
În plus, nu îmi pierdusem gustul sau mirosul, nu tușeam și nu aveam nici febră mare, cele mai comune simptome ale virusului, mi-a spus acesta. Am cerut un test pentru COVID oricum dintr-o precauție exagerată.
Două zile mai târziu pe soțul meu l-a luat o durere de cap severă și a făcut o febră ușoară. A vizitat și el același doctor care i-a spus că este extrem de improbabil ca virusul să fie cauza simptomelor sale. Ne-am simțit liniștiți de siguranța doctorului că nu am contractat coronavirusul.
Apoi, cinci zile mai târziu după ce ne-am testat am primit rezultatul pozitiv. Am fost uluiți. Următoarele ore și zile au fost o combinație confuză de teroare, anxietate și profundă incertitudine. Până atunci petrecusem luni de zile consumată de știri despre COVID prin prisma meseriei mele de jurnalist.
Ceea ce a fost cea mai mare temere a mea în aceste luni ne-a străpuns încet toate măsurile de apărare și ne-a infectat, având potențialul de a-l răni pe copilul meu nenăscut.
Din cercetările mele știam că dacă îmi va scădea saturația oxigenului din sânge – o problemă comună în cazurile severe de COVID – copilul meu se va afla într-un pericol grav. Acesta se bazează pe oxigenul din sângele meu să supraviețuiască și doar câteva ore de nivel al oxigenului scăzut poate cauza probleme serioase.
Nu m-a liniștit mai deloc că simptomele mele erau ușoare, COVID fiind extrem de imprevizibil și în mod frecvent persoanele infectate pot începe să se simtă bine înainte de a ajunge în spital conectați la ventilatoare mecanice. Unii pacienți au suferit chiar de „hipoxie ascunsă”, însemnând că nivelul de oxigen din sânge le-a scăzut fără ca aceștia să își dea seama.
Aceste temeri m-au cuprins zi și noapte făcându-mă să îmi verific nivelul oxigenului din sânge cu un pulsoximetru. În același timp încercam să îmi protejez fiul în vârstă de doi ani și să-l feresc de oboseala debilitantă și atacurile de anxietate care mă luau fără avertisment.
În timpul convalescenței am fost torturată de gândul că i-am fi putut infecta pe cei trei oameni care ne ajutau cu copilul. Din fericire teama s-a estompat când am aflat după o așteptare de o săptămână că toți au fost testați negativ.
Un alt moment de consolare a fost când am putut face în cele din urmă un ultrasunet și am aflat că bebelușul meu părea să se dezvolte normal. Programarea mea fusese amânată de trei ori după ce am ieșit din izolarea obligatorie de 14 zile întrucât medicii, care nu se confruntaseră înainte cu un caz de COVID, erau nesiguri când se simt confortabili să mă consulte. Așteptarea a fost agonizantă.
Soțul meu și cu mine ne considerăm acum printre puținii supraviețuitori norocoși ai virusului dar ușurarea este rareori de durată. Încă existe multe necunoscute cu privire la efectele pe termen lung ale virusului și deja mă tem de reinfectare date fiind știrile recente despre durata limitată a imunității dobândite.
Am aflat recent despre un bebeluș care a fost infectat cu coronavirusul în uter și s-a născut cu o inflamație a creierului. Sunt bântuită de cât de puține știm de fapt despre cum va fi afectat copilul meu nenăscut de către virus dar sper ca povestea mea să fie un avertisment pentru alții să nu neglijeze niciodată nici simptome ușoare sau să creadă că nu reprezinți o amenințare pentru alții fiindcă ai fost vigilent.
Cercetările arată că virusul ne poate afecta toate organele importante și știm că poate ucide. Dar și dacă supraviețuiești, chiar dacă nu ai dezvoltat deloc simptome, oamenii de știință pur și simplu nu au suficiente date despre efectele pe termen lung.
Ce este însă sigur e că misterul infectării noastre nu va fi niciodată rezolvat. A expirat pe mine o persoană ieșită la alergat? Am contractat virusul de pe corespondența despre care experții afirmau că este o sursă improbabilă a infectării? Nu vom ști niciodată”
Citește și:
INTERVIURILE HotNews.ro