Sari direct la conținut

Donald Trump, nemulțumit de modul în care se raportează morții de Covid în SUA

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Donald Trump, Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Președintele american Donald Trunp este nemulțumit de modul în care se raportează morții de Covid-19 în SUA. Cei care mor din alte cauze sunt raportaţi decedaţi din cauza Covid, susține liderul de la Casa Albă, potrivit Mediafax.

Preşedintele Donald Trump spune că sistemul american de raportare e „pe dos” faţă de cum e în alte ţări.

În Statele Unite, dacă o persoană are o situaţie de sănătate critică şi se infectează cu coronavirus, decesul va fi pus pe seama Covid. În acest fel, spitalele şi doctorii iau mai mulţi bani, spune preşedintele.

„Sistemul de raportare în această ţară nu e în regulă. Dacă cineva e grav bolnav de inimă, aproape de moarte, şi se îmbolnăveşte de Covid, America raportează moarte de Covid, alte ţări raportează decesul din cauza problemei de inimă. Trebuie să investigăm lucrurile, sunt un pic pe dos”, a declarat Trump.

Preşedintele le-a spus suporterilor din Wisconsin care a fost tratamentul minune care l-a pus pe picioare, în urma infectării cu coronavirus. „Mi-au dat Regeneron şi m-am trezit următoarea zi simţindu-mă ca Superman. Mi-am rupt cămaşa. ”, a adăugat președintele american.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro