Coronavirus: Cehia înregistrează un nou record de contagieri / Capacitatea spitalelor, la limită
Cehia a înregistrat 7.301 de cazuri de contagiere cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, ceea ce reprezintă un nou record pentru o zi de duminică, stabilit totodată în contextul în care capacitatea spitalelor „începe să se apropie de limită”, a informat luni Ministerul ceh al Sănătăţii, potrivit agențiilor EFE și Agerpres.
În weekenduri, cifrele raportate sunt mai mici decât în cursul săptămânii, întrucât se realizează mai puţine teste faţă de zilele lucrătoare. Noul record a fost înregistrat la finalul unei săptămâni în care numărul zilnic al contagierilor s-a menţinut peste pragul de 10.000, pentru ca într-una dintre zile să depăşească chiar 15.000 de cazuri.
Dintre cele peste 258.000 de contagieri totale anunţate până în prezent, 158.515 sunt cazuri active, iar peste 97.000 de persoane s-au vindecat. În ceea ce priveşte numărul deceselor, Cehia a înregistrat în total 2.201 de decese asociate maladiei Covid-19.
Numărul pacienţilor internaţi în prezent a ajuns la 5.300, dintre care 800 se află în stare gravă, fapt care l-a determinat pe ministrul Sănătăţii, Roman Prymula, să declare la sfârşitul săptămânii trecute că în ţara lui capacitatea spitalelor se apropie de limită.
Potrivit estimărilor Ministerului Sănătăţii, Cehia se va confrunta în cea de-a doua jumătate a lunii noiembrie cu momentul cel mai critic al pandemiei.
Roman Prymula, care a fost demis din funcţie după ce a fost surprins de presă într-un restaurant deschis în mod excepţional pentru o reuniune, în condiţiile în care toate localurile au fost închise la 14 octombrie, va rămâne în echipa de consilieri a guvernului de la Praga.
Se aşteaptă ca succesorul lui să îşi preia atribuţiile începând de joi pentru a coordona politicile uneia dintre ţările cu cea mai mare incidenţă a noului coronavirus din Uniunea Europeană: 1.284 de cazuri la 100.000 de locuitori.