Sari direct la conținut

UE va primi 12,5 milioane de doze din vaccinul Pfizer/BioNTech până la sfârșitul anului

HotNews.ro
Vaccinul Pfizer, Foto: Siraj Ahmad / Alamy / Alamy / Profimedia
Vaccinul Pfizer, Foto: Siraj Ahmad / Alamy / Alamy / Profimedia

BioNTech și producătorul american Pfizer vor livra Uniunii Europene, până la sfârșitul anului, 12,5 milioane din vaccinul anti-coronavirus pe care l-au dezvoltat împreună, a anunțat marți compania germană, potrivit Reuters.

Statele Unite vor primi, tot până la sfârșitul anului, 20 de milioane de flacoane, a spus directorul de business al BioNTech, Sean Marett, într-o conferință de presă.

Ținând cont că este nevoie de două doze la distanță de trei săptămâni, livrarea va fi suficientă pentru vaccinarea a 6,25 de milioane de cetățeni UE.

Țările membre care vor cota lor de vaccinuri o vor primi în cinci zile, a declarat Marett.

Compania germană de biotehnologie intenționează să înceapă producția la unitatea sa din Marburg în septembrie, a spus și directorul financiar, Sierk Poetting.

Anterior, BioNTech a afirmat că unitatea, pe care a cumpărat-o în septembrie, va putea ajunge la o capacitate de producție anuală de 750 milioane de doze.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro