Alte aproape 3.000 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, în urma a puțin peste 12.200 de teste. Bilanțul a ajuns la 862.681
Alte 2.972 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, în urma a doar 12.217 teste, iar bilanțul a ajuns la 862.681, potrivit datelor transmise luni de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au decedat alte 82 de persoane, iar la terapie intensivă sunt internați 1.225 de pacienți.
- GRAFIC Rata de infectare cu coronavirus, în zona roșie în București și 4 județe / Situația din restul țării
- Peste 500 de cazuri de COVID-19 în București, în ultimele 24 de ore / Topul județelor după noua raportare
Până astăzi, 15 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 862.681 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.972 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 438 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 21.565 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 14.03.2021 (10:00) – 15.03.2021 (10:00) au fost raportate 82 de decese (43 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Ilfov și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 27 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani. 80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.238. Dintre acestea, 1.225 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.335.187 de teste RT-PCR și 439.375 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.089 de teste RT-PCR (5.474 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.615 la cerere) și 5.128 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 54.507 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.588 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.305 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 88 de persoane.
De la debutul pandemiei, 787.392 de pacienți au fost declarați vindecați.