Sari direct la conținut

Angela Merkel se va vaccina vineri cu AstraZeneca (presă)

HotNews.ro
Angela Merkel, Foto: John MacDougall / AFP / Profimedia Images
Angela Merkel, Foto: John MacDougall / AFP / Profimedia Images

Cancelarul german Angela Merkel va primi vineri o primă doză de vaccin împotriva COVID-19, a scris joi cotidianul Die Welt, preluat de dpa, potrivit

Agerpres.

Cancelarului îi va fi administrată o doză de vaccin de la AstraZeneca, afirmă Die Welt, fără a-şi preciza sursa.

Întrucât Angela Merkel are peste 60 de ani, ea se încadrează în grupa de vârstă pentru care vaccinul de la AstraZeneca este folosit în continuare în Germania.

Persoanelor de sub 60 de ani le-a fost interzis acest vaccin, dacă nu există o indicaţie specifică din partea unui medic.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Seibert, afirmase în această săptămână că Angela Merkel va primi prima sa doză de vaccin ‘în curând’.

Germania traversează un al treilea val al pandemiei COVID-19, descris de Merkel drept ‘poate cel mai dur’ de până acum.

La fel ca în multe alte ţări, utilizarea vaccinului de la AstraZeneca a fost mult dezbătută în Germania din cauza unei posibile legături cu formarea unor cheaguri de sânge, în cazuri rare.

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, în vârstă de 65 de ani, a primit în ziua de 1 aprilie o primă doză din vaccinul de la AstraZeneca împotriva COVID-19, în conformitate cu recenta decizie a Germaniei de a rezerva acest ser pentru persoanele de peste 60 de ani, a informat la momentul respectiv biroul preşedintelui.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro