Sari direct la conținut

Şoc anafilactic la un tânăr de 23 de ani vaccinat cu Pfizer, în Braşov / El nu era cunoscut cu alergii

HotNews.ro
Vaccinare anti-Covid, Foto: David Talukdar / Shutterstock Editorial / Profimedia
Vaccinare anti-Covid, Foto: David Talukdar / Shutterstock Editorial / Profimedia

Prefectura Braşov a anunţat, miercuri, că un bărbat de 23 de ani care s-a vaccinat marţi cu serul Pfizer la un centru din judeţul Braşov a suferit şoc anafilactic, fiind necesară intervenţia echipajelor medicale, relatează News.ro. Bărbatul a fost transportat la spital, iar în cursul zilei de miercuri a solicitat externarea. Pacientul nu are antecedente de şoc anafilactic şi nici nu este cunoscut cu alergii.

„În data de 20.04.2021, o persoană în vârstă de 23 de ani, de sex masculin, a prezentat o reacţie adversă de tip şoc anafilactic, manifestată prin hipotensiune, puls rapid şi slab, pierdere temporară a cunoştinţei, pentru câteva secunde. Reacţia a apărut la câteva minute după administrarea dozei de vaccin Pfizer-BioNTech”, a transmis, meircuri, Prefectura Braşov.

Sursa citată a precizat că vaccinarea s-a efectuat în Centrul de vaccinare al Spitalului Militar de Urgenţă Regina Maria Braşov.

„În istoricul medical declarat al pacientului nu au existat antecedente personale patologice şi nici istoric alergic. Personalul medical din centrul de vaccinare a intervenit prompt şi a acordat primul ajutor, solicitând şi echipa de resuscitare din serviciul UPU. Persoana a fost stabilizată şi ulterior supravegheată în UPU şi internată pe secţia medicală a unităţii sanitare, a mai transmis Prefectura.

Miercuri, pacientul a solicitat externarea şi a plecat spre domiciliu.

Aceasta este a treia reacţie severă post-vaccinare înregistrată în România.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro