Sari direct la conținut

Peste 2 milioane de persoane din România au fost vaccinate cu ambele doze / Peste 66.000 de persoane inoculate în ultima zi

HotNews.ro
Vaccinare in Romania - 3 mai, Foto: CNCAV
Vaccinare in Romania - 3 mai, Foto: CNCAV

Peste 66.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore anti-Covid în România, dintre care 55.463 au fost imunizate cu Pfizer, 5.746 cu Moderna și 5.538 cu AstraZeneca a anunțat Comitetul Naţional pentru Coordonarea Vaccinării anti-COVID. În total, de la debutul campaniei de vaccinare, peste 2,3 milioane de persoane au fost inoculate cu unul dintre vaccinuri, dintre care peste 2 milioane au primit ambele doze necesare, în total administrându-se aproape 5,4 milioane de doze de vaccin.

Conform informațiilor transmise luni seară de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate 66.576 de doze, dintre care 23.626 ca primă doză și 42.941 de doze ca rapel.

De la începutul campaniei de vaccinare, 3.378.699 persoane au fost inoculate cu unul dintre vaccinuri, dintre care peste 2 milioane au primit ambele doze necesare, în total administrându-se aproape 5,4 milioane de doze de vaccin.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 50 de reacții adverse comune şi minore, dintre care 8 de tip local şi 42 de tip general.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro