Sari direct la conținut

Peste 80 de copii cu COVID-19 sunt spitalizați. Ministrul Sănătății: Infecția la copii este uneori simptomatică și cu evoluție severă

HotNews.ro
Varianta Delta, Foto: Freepik
Varianta Delta, Foto: Freepik

La acest moment, sunt spitalizați cu COVID 82 de copii, dintre care 5 sunt internați la terapie intensivă, a declarat miercuri ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, precizând că toți copiii cu forme moderate și severe de boală provin din familii nevaccinate împotriva COVID.

Conform ministrului Sănătății, 5 copii sunt internați la terapie intensivă, iar 77 de copii sunt spitalizați în secții. Toți copiii care au forme moderate și severe provin din familii nevaccinate, a afirmat Ioana Mihăilă, într-o conferință de presă.

Ea a mai spus că tulpina Delta, care este mult mai contagioasă, afectează copiii, unii ajungând să dezvolte chiar forme severe ale bolii, iar infecția la copii este uneori simptomatică și cu evoluție severă.

Potrivit acesteia, medicii se așteaptă ca numărul de infectări să crească mai repede decât în alte valuri pandemice, având în vedere contagiozitatea noii tulpini Delta.

”Nu avem o dată exactă, specialiştii să facă calculele, am primit două scenarii de la INSP. Arată că vor fi creşteri pe la mijlocul lunii septembrie, ajungându-se în scenariul cel mai rău posibil la 4.000 de cazuri spitalizate, între mijlocul şi finalul lunii septembrie”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro