Sari direct la conținut

Timişoara: Un tânăr de 34 de ani, infectat cu COVID, dar care nu credea în boală, a murit, după ce a părăsit spitalul pe propria răspundere

HotNews.ro
Ventilator medical, Foto: Nicola Marfisi/AGF / Shutterstock Editorial / Profimedia
Ventilator medical, Foto: Nicola Marfisi/AGF / Shutterstock Editorial / Profimedia

Un tânăr de 34 de ani, internat la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2 în urma unei vizite în Italia, dar care le-a spus medicilor că el nu crede în această boală, a decedat după ce a părăsit spitalul pe propria răspundere.

Săptămâna trecută, el părea că a înţeles gravitatea pandemiei şi îndemna oamenii să se vaccineze, relatează News.ro.

„Nu vă jucaţi cu viaţa! Vă rugăm: aveţi încredere în medici! Tânărul de 34 de ani pe care îl prezentam săptămâna trecută într-un scurt video a murit”, au transmis marţi seară, pe Facebook, reprezentanţii Comitetului de coordonare a vaccinării.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, medicul Cristian Oancea, a declarat că bărbatul a ignorat sfaturile personalului medical şi a prărsit unitatea sanitară.

„Ignorând în totalitate sfaturile medicale ale colegilor de pe ATI şi ale colegilor de pe secţia de Boli Infecţioase, pacientul a părăsit, ieri după amiază – spre seară, incinta unităţii noastre, spunându-ne că va sta în Timişoara, pentru a fi aproape de spital. Cred că rudele dumnealui l-au dus la Igris, la 60 de kilometri distanţă, iar pe drum, din cauza riscului la transport, probabil a făcut o embolie pulmonară, iar medicii de pe ambulanţa care a ajuns la el nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Pacientul nu era într-o stare bună pentru a pleca din spital. Pe această cale atragem atenţia şi rugăm inclusiv coronascepticii să aibă încredere în cadrele medicale. Noi nu ne putem opune dorinţelor pacienţilor, dar e important să aibă încredere în medici. De exemplu, am avut ieri un pacient cu 51% saturaţie de oxigen care a refuzat oxigenul în dublă sursă, punându-şi în pericol starea de sănătate”, a declarat prof. dr. Cristian Oancea.

În urmă cu o săptămână, de pe patul de spital, acelaşi tânăr povestea cum a fost la un pas de moarte din propria inconştienţă. Spunea că n-a crezut în existenţa virusului, iar când a fost confirmat, s-a tratat singur zile în şir cu vitamine. A decis să meargă la spital abia când n-a mai putut respira şi a fost internat direct în Terapie Intensivă, unde aproape trei saptamâni a stat intubat. Avea un grad de afectare pulmonară de 80%.

Ulterior el le-a transmis oamenilor să se vaccineze.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro