Italia: Părinții care intră în școli pentru a-și lua copiii acasă trebuie să deţină certificat verde Covid
Decretul aprobat joi în Italia prevede ca şi părinții care intră în școli pentru a-și lua copiii acasă să deţină certificatul verde. Acesta fiind doar un pas din cele prevăzute în etape pentru a se ajunge la sfârșitul lunii octombrie cu obligația ca toate categoriile de lucrători să aibă certificatul verde, scrie Corriere della Sera, potrivit Rador.
Planul guvernului este de a ține sub control curba epidemiologică și de a preveni noi închideri de tip carantină.
Parlamentul votează conversia în lege a decretului care a intrat în vigoare pe 6 august, iar joi, Consiliul de Miniștri a aprobat noul decret care impune certificatul verde lucrătorilor din școli, universităţi și RSA (reşedinţele sanitare asistate). În RSA, obligația de vaccinare începe de la 10 octombrie pentru cei care accesează structurile ca angajați.
Iată toate categoriile obligate să deţină certificatul verde și cele care vor avea această obligaţie în următoarele săptămâni.
Școli, universităţi, reşedinţe sanitare asistate
Decretul aprobat astăzi impune lucrătorilor care intră în școli, universități și RSA-uri să dețină certificatul verde. Este vorba de angajații firmelor de curățenie, ai cantinelor şi de cei care trebuie să efectueze lucrări de întreținere.
Proiectul de decret
În proiectul de decret se precizează: „Până la 31 decembrie 2021, termenul limită pentru sfârșitul stării de urgență, cu scopul de a proteja sănătatea publică, oricine accesează toate structurile școlii, instituțiilor de învățământ și de formare trebuie să dețină și să prezinte certificatul verde. Prevederea menționată nu se aplică copiilor, elevilor și studenților, precum și celor care participă la sistemele regionale de formare, cu excepția celor care participă la cursurile de formare ale institutelor tehnice superioare”.
Începând cu 10 octombrie, obligația de vaccinare în RSA
Dispoziția privind RSA prevede: „De la 10 octombrie 2021 până la 31 decembrie 2021, termenul limită pentru încetarea stării de urgență, obligația de vaccinare prevăzută se aplică și tuturor subiecților, inclusiv celor externi, care își desfășoară propria activitate de lucru în structurile RSA”.
Personalul școlii și studenții universitari
Obligația de a avea certificatul verde este în vigoare pentru tot personalul școlar și universitar și pentru studenți. Controlul este încredințat conducerii școlii.
Lipsa certificatului verde este considerată absență nejustificată și, începând cu a cincea zi de absență, este suspendat raportul de muncă și nu se datorează nicio salarizare sau alte despăgubiri.
Locurile închise deschise publicului
Obligația deţinerii certificatului verde este în vigoare într-o listă lungă de locuri închise.
1) restaurante, sau orice unităţi de consum la masă, în interior.
2) spectacole deschise publicului, evenimente sportive și competiții;
3) muzee, alte institute şi locaşuri de cultură și expoziții;
4) piscine, centre de înot, săli de sport, sporturi de echipă, centre de wellness
5) festivaluri și târguri, conferințe și congrese;
6) spa-uri, parcuri tematice și de distracții;
7) centre culturale, centre sociale și recreative, limitate la activități interioare, cu excepția centrelor educaționale pentru copii, inclusiv a centrelor de vară
8) săli de jocuri, de pariuri, săli de bingo și cazinouri;
9) concursuri publice
Trenuri, avioane, nave
De la 1 septembrie, certificatul verde este obligatoriu pentru trenurile de lungă distanță, avioane și nave. În Tav, Intercity sau în trenurile Intercity Night, certificatului verde este obligatoriu. Controlorul are autoritatea de a verifică deţinerea certificatului.
Chiar și în cazul navelor inter-regionale și feriboturilor, toți pasagerii trebuie să aibă certificatul verde. Capacitatea este fixată la 80%. Fac excepţie conexiunile maritime ale strâmtorii Messina care, deși se află între două regiuni diferite, respectă regulile stabilite pentru transportul public local.
Avioane
Pe lângă zborurile internaționale, certificatul verde este obligatoriu și pentru rutele interne. Verificarea acestuia este responsabilitatea transportatorilor aerieni și a delegaților.
Autobuze
Pentru a urca în autobuzele care leagă mai mult de două regiuni și care fac trasee turistice mai lungi și cele pentru servicii de închiriere cu șofer, este necesară prezentarea certificatului verde Covid-19. Capacitatea acestora a fost stabilită la 80% (înainte de obligativitatea permisului verde era de 50%).
Cantine
Guvernul a precizat că obligația se aplică și cantinelor din incinta companiilor. «Pentru consumaţia la masă în interior, lucrătorii pot accesa cantina companiei, sau localurile utilizate pentru servirea mesei angajaților doar dacă au certificate verzi, la fel ca în restaurante. În acest scop, managerii serviciilor menționate mai sus sunt obligați să verifice certificatele.
Hoteluri
Guvernul a clarificat procedurile pentru hoteluri, care sunt diferite pentru clienți și pentru cei care intră doar pentru anumite activități.
1) Clienții unei structuri de cazare pot accesa restaurantul acestuia și în cazul consumului la masă în interior, fără a prezenta un certificat verde.
2) Clienții unei structuri de cazare trebuie să dețină certificatul verde doar pentru activitățile interioare ale piscinelor, centrelor de înot, sălilor de sport, sporturilor de echipă și centrelor de wellness.
3) Clienții externi trebuie să deţină certificte verde în cazul în care vor să servească masa în interiorul hotelului.
Centre termale
Persoanele care accesează spa-urile exclusiv pentru a profita de furnizarea de servicii care se încadrează în nivelurile esențiale de asistență și pentru activități terapeutice și de reabilitare, nu au obligația prezentării certificatului verde dacă au o recomandare semnată de medicul de familie sau de un specialist.
Școli și RSA
Astăzi s-a aprobat decretul care obligă lucrătorii externi care intră în școli și în RSA-uri să aibă certificatul verde. Lista include angajații firmelor de curățenie, cantinelor și tuturor celorlalte sectoare care au acces la aceste structuri.