OMS, mai pesimistă cu privire la capacitatea vaccinurilor de a pune capăt pandemiei
Directorul regional al OMS pentru Europa, Hans Kluge, s-a declarat vineri mai pesimist cu privire la capacitatea unei rate ridicate de vaccinare de a opri singură pandemia de Covid-19, din cauza variantelor de coronavirus care au redus perspectiva unei imunităţi colective, relatează Agerpres.
Cu o probabilitate crescută ca boala să rămână endemică fără a fi eradicată, Hans Kluge a cerut în cadrul unei conferinţe de presă să „anticipăm pentru a ne adapta strategiile de vaccinare”, în special cu privire la problema dozelor suplimentare.
În luna mai, oficialul ONU a declarat că „pandemia va dispărea când vom ajunge la o acoperire minimă de vaccinare de 70%” din populaţia lumii.
Întrebat dacă acest obiectiv ar trebui menţinut sau ar trebui ridicat, Kluge a spus că variantele mai noi şi mai contagioase, în special Delta, au schimbat datele problemei.
La acel moment, chiar dacă varianta detectată iniţial în India era dominantă, „nu a existat o astfel de apariţie a unor variante mai transmisibile şi mai virale”, a argumentat el.
„Deci, cred că acest lucru ne aduce la punctul în care obiectivul principal al vaccinării este în primul rând prevenirea formelor grave de boală şi deces”, a spus Kluge.
„Dacă considerăm că Covid-19 va continua să dezvolte mutaţii şi va rămâne printre noi, precum gripa, atunci trebuie să anticipăm cum să ne adaptăm treptat strategia de vaccinare la transmiterea endemică şi să dobândim cunoştinţe foarte valoroase cu privire la impactul dozelor suplimentare”, a adăugat el.
Potrivit epidemiologilor, în prezent pare iluzorie realizarea imunităţii colective numai prin vaccinuri, însă acestea rămân cruciale pentru a ţine sub control pandemia de Covid-19.
Un nivel foarte ridicat de vaccinare rămâne, de asemenea, esenţial „pentru a reduce presiunea asupra sistemelor noastre de sănătate care au nevoie disperată de a trata alte boli pe lângă Covid”, a subliniat Kluge.