Cum încearcă Marea Britanie să micșoreze riscul de miocardită la copiii vaccinați anti-Covid
Marea Britanie încearcă să stabilească care ar fi cea cea mai bună schemă de vaccinare anti-Covid a adolescenților, testând administrarea fie a unei doze mai mici la rapel, fie administrarea unui alt tip de ser pentru a diminuea riscul, deși rar, de inflamație cardiacă, relatează Reuters.
Copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani din Marea Britanie vor începe să fie vaccinați anti-Covid începând de săptămâna viitoate, în timp ce aceia în vârstă de 16 și 17 ani sunt vaccinați din luna august.
Cu toate acestea, în timp ce copiilor le este oferită la prima doză vaccinul Pfizer, oficialii au spus că sfaturile cu privire la ce vaccina ar trebui folosit la rapel vor veni la o dată ulterioară, după ce vor fi strânse mai multe date.
Comitetul Mixt de Vaccinare și Imunizare (JVCI) a refuzat inițial să recomande vaccinarea copiilor de 12-15 ani, citând incertitudini cu privire la impactul pe termen lung al miocarditelor, un efect secundar rar al vaccinurilor pe bază de ARN mesager precum Pfizer.
Boala de cele mai multe ori trece de la sine, cu consecințe ușoare pe termen scurt, au spus experții în sănătate.
Hong Kong de exemplu a recomandat administrarea unei singure doză de vaccin copiilor.
Studiul, numit Com-COV3, va testa programe diferite de vaccinare la copiii cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, vizând identificarea răsunsului imunitar și efectele secundare.
”Îngrijorarea aici este riscul de miocardită, în special la a doua doză de vaccin Pfizer la tineri de sex masculin”, a spus liderul cercetării, Matthew Snape, de la Oxford Vaccine Group.
Testul clinic va oferi tuturor participanților prima doză de Pfizer. Aceasta va fi urmată la opt săptămâni fie de o doză întreagă sau jumătate de doză de Pfizer, fie de o întreagă de Novavax, fie de o jumătate de doză de Moderna.
Testul clinic va recruta 360 de voluntari.