Sari direct la conținut

Gala ARTfel 2018. Gala unor artiști neconvenționali!

HotNews.ro

ARTfel este un concept neconvențional al unei companii tinere care în ultimii ani a reușit să producă de la zero spectacole de teatru, lansări de carte și concerte simfonice la un nivel înalt. În tot acest timp ARTfel a rămas fidel principiilor sale: fără cuvinte licențioase, fără politică, fără promovare agresivă sau neloială, fără încercări de a revoluționa arta folosind metode reprobabile precum senzaționalul, sexul sau grobianismul.

Reușitele ARTfel, dincolo de aprecierile din suflet:

• 16 evenimente culturale produse și organizate,

• peste 3000 de spectatori,

• spectacole în importante orașe din tară: București, Iași, Brașov, Bacău, Pitești, Piatra Neamț, Buzău și Galați,

• prezențe pe scene precum: TNB, TNI (Sala Mare) sau TVR,

• colaborări cu unii dintre cei mai apreciați artiști români,

• organizarea unui spectacol de teatru la Paris cu susținerea ICR,

• parteneriate cu companii de renume.

Cum reușesc inițiativele ARTfel să rămână în zona artei neconvenționale, să aibă succes și cu toate acestea să-si păstreze decenta și bunul simț? Sunteti invitati în data de 14 mai la Teatrul Național București la o gală care va sintetiza toate proiectele culturale trecute, prezente și viitoare.

Programul Galei:

Muzica: Surpriză oferită de unul dintre cei mai talentați muzicieni români: Clasic vs Modern

Teatru: „JE suis Personne!” („EU nu contez!”) de Florin Coman

Distribuție: Marian Râlea, dublu câștigător al premiului UNITER pentru cel mai bun actor, va juca rolul principal Iuda. Distribuția este completată de actori cu roluri importante pe scene ca TNB, Odeon, Teatrul Masca, etc., actori consacrați precum Anamaria Pîslaru, Sorin Dinculescu şi Relu Poalelungi şi actori tineri: Antonio Tadeusz Mincă, Beatrice Rubică, Altan Safta Zecheria si Georgiana Vrațiu. Coloana sonoră live: Narcisa Băleanu (nai – muzică populară) cu implicarea extraordinară a unui reprezentant marcant al Filarmonicii „George Enescu”: Adrian Petrescu, având calitatea de regizor muzical.

Lansare carte: „Tăcerea icoanei” de Florin Coman, roman dedicat memoriei Regelui Mihai, care continuă povestea piesei de teatru „JE suis Personne!”.

Lansarea proiectului filmului: „La Boheme”, ecranizare după romanul „Tăcerea icoanei”

Recepție: autografe, achiziție carte, șampanie

Biletele pentru spectacolul din 14 Mai 2018 de la ora 19.00 se găsesc la Casa de bilete a TNB, pe site-ul tnb.ro sau pe www.mystage.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro