Sari direct la conținut

Spectacol-eveniment la Timisoara: Regele moare, cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihut

HotNews.ro

”Mi-am spus că poți să înveți să mori, că poți să-i înveți pe alții să moară. Acesta îmi pare lucrul esențial pe care-l putem face, fiindcă suntem niște muribunzi care nu acceptăm să murim”, argumenta dramaturgul Eugène Ionesco scrierea piesei ”Regele moare”. O montare-eveniment a acestei capodopere aduce la Timișoara o distribuție extraordinară: Bérenger întâiul, regale -Victor Rebengiuc, Regina Marguerite, prima soţie a regelui Bérenger întâiul – Mariana Mihut, Regina Marie, a doua soţie a regelui Bérenger întâiul – Ana Ciontea, Doctorul, care e şi chirurg, călău, bacteriolog și astrolog- Șerban Pavlu , Juliette, servitoare, infirmieră : Florentina Tilea, Guardul: Richard Bovnoczki.

Spectacolul regizat de Andrei și Andreea Grosu va fi jucat în 14 mai 2018, de la ora 20:00, pe scena Operei Naționale Române Timișoara.

”Textul este cea mai caldă, înduioșătoare și sinceră mărturisire a omului Eugène Ionesco despre marea întâlnire finală. Neliniștile nesfârșite, agonia permanentă din Jurnalele sale își găsesc transpunerea dramatică într-unul dintre cele mai profunde „poeme” despre moarte și acceptarea ei. O metaforă alegorică a trecerii, o confesiune în oglindă a propriei conștiințe. Întreaga zbatere interioară a lui Bérenger ‒ revolta, frica, spaima, groaza, tristețea, bucuria, dorința de a trăi, amintirile, nostalgia, resemnarea ‒ nu este altceva decât un ceremonial al trecerii prin care el, omul, învață acceptarea, învață a muri. Dar Bérenger nu e singur. O are alături pe soția sa. Regina Marguerite și Regina Marie ‒ două aspecte ale uneia și aceleiași femei. Marguerite ‒ inițiatoarea, cea care permite accesul altor lumi „lumea dinaintea nașterii și cea de după”‒ ea îl naște, ea îl ajută să pășească în lumea de dincolo; Marie ‒ grația, tandrețea, fragilitatea ‒ neputincioasă în fața Morții. Regele moare e un spectacol de o emoție copleșitoare, în care fiecare dintre noi joacă rolul principal” – Marie-France Ionesco

“Suntem fericiți. Au fost niște luni de lucru de care ne-am bucurat până la ultima sorbire. Regele domnului Ionesco a îngăduit una dintre cele mai frumoase întâlniri pentru noi. Cu oameni de care ne-am îndrăgostit, cu oameni de care eram îndrăgostiți și pe care o să-i păstrăm așa cum ni s-au dat, cu zâmbete, cu frici, bucuroși, emoționați, netrucați. Regina care ne conduce, altă regină tremurândă, doctorul copleșit, guardul neputincios, menajera fragilă și un rege care moare. Învățăm de la ei cum se moare. E o poveste cu regi si regine, cu nori și copaci care cresc din podele, mari inventatori, frici, familie, dar mai ales cu și despre dragoste” -Andrei și Andreea Grosu.

Biletele pentru prima reprezentație a spectacolului la Timișoara costă, în funcție de loc, 120 de lei și 100 de lei și se găsesc la Agenția Operei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro