Sari direct la conținut

Prima editie a Turneului Naţional “Orgile României” va trece prin 7 oraşe

HotNews.ro
Turneul "Orgile României”, Foto: Afis
Turneul "Orgile României”, Foto: Afis

Turneul naţional „Orgile României” îşi propune la prima sa ediţie o incursiune sonoră şi vizuală în lumea acestui instrument, aşa cum poate fi el descoperit în România. Turneul naţional va trece, in perioada 1-11 iulie, prin 7 oraşe și va fi realizat de un tânăr organist român aflat la început de carieră, Vlad Vişenescu.

Turneul naţional „Orgile României” – ediţia I – este dublat de o serie de sesiuni fotografice menite a pune în valoare aspectul general şi detaliile instrumentelor aflate în bisericile în care vor avea loc concertele din acest turneu. Rezultatul acestor sesiuni foto se concretizează într-o monografie vizuală virtuală on line care va fi prezentată pe site-ul turneului, www.orgileromaniei.ro .

În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. În această primă ediție, vor fi cuprinse şapte instrumente foarte diferite din şapte oraşe ale ţării printr-o serie de recitaluri cu program muzical identic – lucrări Georg Muffat, J.S. Bach, W. A. Mozart, F. Mendelssohn, J. Brahms, Valentin Gheorghiu – având ca scop popularizarea acestor instrumente în rândul unui public cât mai larg.

Repertoriul ales de Vlad Vișenescu propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru „Regina Instrumentelor” în ultimii 400 de ani, în versiuni care vor demonstra de ce tânărul muzician este deja invitat din perioada studiilor ca organist principal la una dintre importantele biserici de lângă Salzburg.

Perioada în care se va desfăşura turneul este 1-11 iulie 2018, iar traseul va ajunge la: Arad – Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova”, Cluj-Napoca – Biserica reformată centrală, Alba Iulia – Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”, Mediaş – Biserica evanghelică „Sfânta Margareta”, Sighişoara – Biserica mănăstirii dominicane, Târgu Mureș – Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Botezătorul”, Bucureşti – Catedrala „Sfântul Iosif “. Intrarea este liberă.

Turneul Naţional Orgile României este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Turneu Național – Orgile României, ediția I

Vlad Vişenescu – orgă

1 iulie, ora 19.30 – Arad – Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova”

2 iulie, ora 19 – Cluj-Napoca – Biserica reformată centrală

4 iulie, ora 19 – Alba Iulia – Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”

6 iulie, ora 19 – Mediaş – Biserica evanghelică „Sfânta Margareta”

8 iulie, ora 18 – Sighişoara – Biserica mănăstirii dominicane

9 iulie, ora 19 – Târgu Mureș – Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Botezătorul”

11 iulie, ora 19.30 – Bucureşti – Catedrala „Sfântul Iosif “

Intrarea este liberă.

VLAD VIŞENESCU s-a născut la București în data de 7 mai 1998, într-o familie de muzicieni.

A început studiile de specialitate în muzică la vârsta de 7 ani la Colegiul Național de Muzică “George Enescu” din București. Pe parcursul celor 12 ani de școală, a studiat pianul sub îndrumarea profesoarei Mihaela Zamfirescu. In prezent studiează orga la Universitatea Mozarteum din Salzburg, Austria.

Spre finalul celor 12 ani de studii pianistice la București, a decis că fascinanta lume a artei organistice va fi drumul pe care îl va urma în anii de studenție. Cu sprijinul organiștilor si pedagogilor Dan Racoveanu, Steffen Schlandt, Remus Henning și Marcel-Octav Costea, profesori ce i-au marcat puternic dezvoltarea artistică, s-a pregătit pentru examenul de admitere la facultate. De asemenea, a avut ocazia să evolueze în repetate rânduri pe scena sălii “George Enescu“ a Universității Naționale de Muzică din București.

După examenul de admitere, şi-a început călătoria în deslușirea tainelor acestui instrument deosebit sub îndrumarea profesorului Heribert Metzger, acesta din urmă ocupând prestigiosul post de organist principal al Domului din Salzburg. De la începutul studiilor în străinătate, în octombrie 2017, a avut ocazia de a lua parte la câteva proiecte muzicale, printre care un recital de Advent în biserica cartierului Taxham al orașului Salzburg și numeroase recitaluri lunare din seria “Orgel Meditation”, serie de concerte care au loc în Domul din Salzburg, susținute de studenți ce fac parte din clasa de orgă a profesorului Heribert Metzger, în colaborare cu poeți ce recită texte de natură meditativă, religioasă între lucrările muzicale. La începutul anului 2019 a participat în calitate de invitat la concertul ‘Liebster Jesu, mein Verlangen’ al ansamblului de muzică barocă ‘Barocharest’, concert ce a avut loc la Biserica Lutherană din București.

De asemenea, din octombrie 2017, a avut onoarea de a prelua postul de organist al bisericii parohiale din Grödig, Austria, în cadrul căreia participă la buna desfășurare a slujbelor și sărbătorilor aferente credinţei romano-catolice.

În anul 2018 a participat la turneul naţional COOLsound, susţinând un recital la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia şi evoluând pe scena Sălii de concerte „Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române, pe cea mai mare orgă din sud-estul Europei, instrument ce dispune de aproximativ 80 de registre si de peste 7.000 de tuburi.

\u000C

Program muzical

⦁ Georg Muffat – „Toccata Prima” din Apparatus Musico-Organisticus

⦁ J.S. Bach – Preludiul de coral „Wenn wir in höchsten Nöten sein”, BWV 641 din

Orgelbüchlein

⦁ J.S. Bach – Trio pe tema coralului „Herr Jesu Christ, dich zu uns wend”, BWV 655

⦁ J. S. Bach – Preludiul de coral „Wir Christenleut”, BWV 612 din Orgelbüchlein

⦁ J. S. Bach – Preludiu și fugă în fa minor, BWV 534

⦁ W. A. Mozart – „Ein Stück für ein Orgelwerk in einer Uhr”, KV 594

⦁ F. Mendelssohn – Preludiu și fugă nr. 2 în sol major, op. 37

⦁ J. Brahms – Preludiul de coral nr. 2 „Herzliebster Jesu, was hast du verbrochen” în

sol minor din „Elf Choralvorspiele”, opus postum 122

⦁ Valentin Gheorghiu – Coral în re minor

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro