Lansare de carte si dezbatere: Istorii nescrise, infamii neprescrise de Eugeniu Bucheru

Joi, 27 februarie, ora 19, sunteti invitati la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului Istorii nescrise, infamii neprescrise. Amintiri despre război, captivitatea în URSS și viața în comunism de Eugeniu Bucheru, apărut recent în colecția „Memorii/Jurnale“ a Editurii Humanitas.

Volumul de amintiri al învăţătorului şi ofiţerului în rezervă Eugeniu Bucheru acoperă „trei tărâmuri ale morții“. Primele două sunt prezentate sub forma istoricului unor momente relevante din anii 1943–1948: luptele din Crimeea și Kuban, apoi, după 1944, anii grei de prizonierat în URSS, la Monastîrka şi Oranki, şi în sfârşit revenirea în ţară, în 1948, odată cu ultimul lot, al celor care refuzaseră înscrierea în divizia Tudor Vladimirescu. Al treilea tărâm, viața trăită în România comunistă, se referă la următoarele patru decenii și este prezentat sub forma unei radiografii hipercritice a regimului. Memoriile lui Eugeniu Bucheru, povestitor inteligent şi talentat, se înscriu în seria mărturiilor lăsate de foşti prizonieri de război în URSS, precum Radu Mărculescu.

La eveniment vor vorbi scriitoarea Ioana Pârvulescu, politologul Ioan Stanomir, istoricul Constantin Ardeleanu și îngrijitorul ediției, Valentina Sandu-Dediu.

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook*.

EUGENIU BUCHERU (1911‒2004) provine dintr-o familie de învățători din Bujoreni (județul Vâlcea). A absolvit liceul în Râmnicu Vâlcea în 1924, a urmat apoi cursurile Școlii Normale din același oraș. Între 1929 și 1931 este trimis învățător la școala primară din comuna Plătărești, apoi comuna Păuleni, județul Cetatea Albă (Basarabia). Pe 17 aprilie 1936 s-a căsătorit cu Paula Botea (1912‒1966), la rândul ei absolventă a Școlii Normale „Elena Doamna“ din București. După ce lucrează la diferite școli din județul Ilfov, de la 1 septembrie 1937 devine învățător definitiv în comuna Ștefănești (Ilfov). Din această poziție, în care obține toate gradele didactice, se va pensiona în 1973. Încorporat la Școala de ofițeri-rezervă nr. 2 Bacău pentru un an (1932‒1933), în mai 1936 este avansat sublocotenent în rezervă. Din martie 1939 este concentrat: pleacă pe front în 22 iunie 1941 cu Regimentul 5 Grăniceri. Între 5 mai 1943 și 13 aprilie 1944, luptă în Crimeea și Kuban în Regimentul 96 Infanterie, cu gradul de locotenent. În 1944 cade prizonier al Armatei Roșii, e internat în lagărele Monastîrka, apoi Oranki și se întoarce în ţară abia în 1948, în ultimul lot de prizonieri eliberaţi – al celor care refuzaseră să se înscrie în Divizia Tudor Vladimirescu. Își scrie amintirile în anii 1980. În 1990 este înaintat la gradul de căpitan, în 1991 îi sunt recunoscute drepturile în calitate de persoană persecutată din motive politice, iar în 2004 devine membru al Asociației Veteranilor de Război.