Sari direct la conținut

Primul sistem de rachete Patriot intră joi în dotarea armatei române

HotNews.ro
Rachete Patriot pentru aparare anti-aeriana, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Rachete Patriot pentru aparare anti-aeriana, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Joi are loc la poligonul din Capu Midia ceremonia de recepție a primului sistem de rachete sol-aer PATRIOT, în prezența premierului Orban, a ministrului Apărării Ciucă și a reprezentanților companiilor americane producătoare. Echipamentele principale din compunerea primului sistem PATRIOT de rachete sol-aer cu bătaie mare din dotarea Forțelor Aeriene Române au început să sosească în România din luna august.

Echipamentele primului sistem Patriot au fost transportate la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu”, unde se desfășoară testarea de acceptanță și recepția, transmite MApN.

„Prin intrarea în dotare a sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT, Armata României își va crește capacitatea defensivă și de descurajare, asigurându-se o mai bună apărare a spațiului aerian național, parte a spațiului aerian al NATO”, consideră MApN.

Contractorii principali ai pachetului de echipamente și servicii aferente sistemelor PATRIOT sunt companiile americane Raytheon și Lockheed-Martin.

România a contractat în urmă cu doi ani de la Statele Unite, pentru circa 3,9 miliarde de dolari, achiziția a șapte baterii Patriot în cea mai recentă configurație hardware-software, la pachet cu câteva sute de interceptori.

Din cele șapte baterii, patru vor fi la la Forțele Aeriene și trei vor fi la Forțele Terestre. O baterie are fiecare câte o unitate de tragere (patru lansatoare montate/atașate fiecare pe câte un camion, un radar, o unitate de conducere a focului, generatoare și alte echipamente).

Mai exact, România a cumpărat 7 sisteme de rachete Patriot în configurația 3+ cu următoarele componente:

– 7 AN/MPQ-65 radar sets

– 7 AN/MSQ-132 engagement control stations

– 13 antenna mast groups

– 28 M903 lansatoare (care pot trasporta și lansa câte 4 rachete PAC-2 GEMT sau 12 rachete PAC-3 MSE)

– 56 rachete PAC-2 Guidance Enhanced Missile-TBM (GEM-T)

– 168 rachete PAC-3 Missile Segment Enhancement (MSE)

– 7 Electrical Power Plants (EPP) III

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro