Sari direct la conținut

Universităţile de Medicină salută creşterea cifrei de şcolarizare pentru instituţiile de învăţământ superior medical

HotNews.ro

Asociaţia Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România salută iniţiativa Ministerului Educaţiei de a corela oferta educaţională cu piaţa muncii, prin creşterea cifrei de şcolarizare pentru instituţiile de învăţământ superior medical. “Apreciem că această primă decizie a Ministerului Educaţiei Naţionale reprezintă un pas important în ceea ce priveşte prioritizarea sistemului sanitar“, se arată într-un comunicat al UMF „Carol Davila”, citat de Agerpres.

“Apreciem că această primă decizie a Ministerului Educaţiei Naţionale reprezintă un pas important în ceea ce priveşte prioritizarea sistemului sanitar românesc, conturând strategii viabile şi sustenabile în aria dezvoltării resursei umane, fără de care orice sistem medical performant din lume nu se poate configura în ceea ce se poate defini ca siguranţă naţională de sănătate. Este cunoscut faptul că, de-a lungul anilor, problemele din sistemul sanitar autohton au generat anumiţi factori de risc din punct de vedere al asigurării continuităţii serviciilor medicale de calitate şi doar prin efortul susţinut al cadrelor medicale şi universitare s-a reuşit până în prezent evitarea intrării în colaps a sistemului de sănătate”, precizează Asociația.

În comunicat, care este publicat și pe site-ul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, se arată că, “în esenţă şi în ansamblul factorilor performanţi de dezvoltare strategică, în orice domeniu, rezolvarea deficienţelor existente au ca resort principal coeficientul resursei umane, lipsa acesteia, dar şi a performanţei pe care aceasta o înregistrează, conducând implicit la acutizarea problemelor existente”.

Potrivit sursei citate, nevoia de resursă umană din sistemul de sănătate este acută, iar timpul necesar pregătirii acesteia este îndelungat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro