Sari direct la conținut

UPDATE Evaluare Națională 2021. Rezultatele au fost afișate online. Numele sunt anonimizate

HotNews.ro
Rezultate Evaluare Nationala 2019, Foto: Hotnews
Rezultate Evaluare Nationala 2019, Foto: Hotnews

Primele rezultate la examenul de Evaluare Națională 2021 au fost publicate marți la ora 10.00, pe site-ul evaluare.edu.ro, dar și la avizierele școlilor centre de examen. În aceeași zi, elevii nemulțumiți de note pot depune contestații. Rezultatele finale la Evaluarea Națională vor fi afișate pe 4 iulie.

Citește și:

Rezultate Evaluare Națională 2021: rata de promovare de 76,8%, aproape egală cu cea de anul trecut

Rezultate Evaluarea Națională 2021. Situația pe fiecare județ

Rezultate Evaluarea Națională 2021: mult mai puține note de 10 decât anul trecut. Doar 13 în București, față de 224 în 220. Cine conduce topul notelor de 10

UPDATE 10.05 Au fost publicate online rezultatele la Evaluarea Națională 2021

Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se pentru al doilea an la rând Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media generală obţinută la examenul de Evaluare Naţională 2021 are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Restul de 20% este reprezentat de media generală a celor patru ani de gimnaziu.

Repartizarea computerizată a absolvenților de clasa a VIII-a va avea loc pe 24 iulie.

Completarea fișelor de înscriere are loc în perioada 16-22 iulie, iar părinții trebuie să îsi anunțe intenția de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă, pentru a fi realizată o planificare.

Cum se corectează lucrările la română la Evaluare Națională 2021 și cum se modifică nota după contestații

Lucrările cu subiecte la română la Evaluare Națională 2021 vor fi corectate în alte județe, în 92 de centre de corectare. Nota obținută după contestație este nota definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota acordată la evaluarea inițială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.

Procedura:

  • În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, notele obținute se trec pe fiecare lucrare în parte, cu cerneală roșie, de către profesorii evaluatori, după ce este verificată concordanța cu borderourile individuale, și se semnează de aceștia. Nota finală se trece pe lucrare, în prezența profesorilor evaluatori, de către președintele comisiei. Președintele comisiei calculează nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, și semnează, nota fiind înregistrată în catalogul evaluării naționale.
  • În cazul în care diferența între notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi recorectată de alți doi profesori evaluatori numiți de președintele comisiei. După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note/valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală care se trece pe lucrare și este înregistrată în catalogul evaluării naționale. Sub nota finală semnează cei patru evaluatori și președintele comisiei. Numărul pachetului și numărul de ordine al lucrărilor care necesită o nouă evaluare sunt consemnate într-un proces – verbal, semnat de cei amintiți anterior.
  • În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. În situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o nouă comisie de contestații formată din doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații.
  • Reevaluarea se face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare. Nota acordată de cea de a doua comisie de contestații este nota finală obținută de candidat.
  • Nota obținută în etapa de soluționare a contestaților este nota definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota acordată în etapa de evaluare inițială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.

TOP 10 Cele mai bune licee din țară după media de admitere din 2020

Colegiul Național „Sf. Sava” conduce în topul mediilor de admitere din anul 2020, potrivit site-ului Admitereliceu.ro. Întreg topul poate fi consultat aici.

1. Colegiul Național Sfântul Sava (București) – media de admitere 2020 – 9,89

2. Colegiul Național Gheorghe Lazăr – (București) – media de admitere 2020 – 9,89

3. Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu (București) – media de admitere

2020 – 9,87

4. Colegiul Național Emil Racoviță (Cluj-Napoca) – media de admitere 2020 – 9,83

5. Colegiul Național Avram Iancu” (Cluj-Napoca) – media de admitere 2020 – 9,81

6. Colegiul Național Iași – media de admitere 2020 – 9,80

7. Colegiul Național Mircea cel Bătrân (Constanța) – media de admitere 2020 – 9,79

8. Colegiul Național Gheorghe Șincai (București) – media de admitere 2020 – 9,76

9. Colegiul Național Mihai Viteazul (București) – media de admitere 2020 – 9,75

10. Colegiul Național Unirea (Focșani) – media de admitere 2020 – 9,74

Calendar admitere la liceu pentru anul școlar 2021-2022

16 – 22 iulie 2021 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic.

Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită!

Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere

NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022, completează opțiunile în perioada 20 – 22 iulie 2021

16 – 22 iulie 2021 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere 16 – 22 iulie 2021 Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată

22 iulie 2021 – Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată. Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București

22 iulie 2021 – Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată

23 iulie 2021 – Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională

23 iulie 2021 – Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată

24 iulie 2021 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021 – 2022

24 iulie 2021 – Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal de stat, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de stat din județ/municipiul București

29 iulie 2021 – Afișarea situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă

În a doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat, pentru candidații

din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu

împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 – 2021, candidații rromi și candidații cu CES își păstrează prioritatea pe locurile

destinate fiecărei categorii, care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale

29 iulie 2021 – Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă

30 iulie 2021 – Desfășurarea/Echivalarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă

2 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații

29 iulie – 5 august 2021 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și de către candidații care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat

Notă: Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic

29 iulie – 4 august 2021 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicită înscrierea pe locurile speciale pentru rromi, respectiv pe locurile distinct alocate pentru candidații cu CES în unitățile de învățământ de masă și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ

Notă: Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic

Repartizarea candidaților rromi și a candidaților cu CES pe locurile special alocate acestora

4 – 5 august 2021 – Completarea opțiunilor în fișa de înscriere de către candidații care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini

Completarea opțiunilor în fișa de înscriere de către candidații care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă

Completarea opțiunilor în fișa de înscriere de către candidații rromi și de către candidații cu CES care au participat la a doua etapă de admitere pe locurile special alocate acestora, dar care nu au fost repartizați sau care au renunțat, în scris, la locul pe care au fost repartizați

Notă: Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic

29 iulie – 5 august 2021 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere

29 iulie – 5 august 2021 – Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată

5 august 2021 – Transmiterea noilor baze de date la centrul de admitere județean/al municipiului București și la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată

6 august 2021 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a candidaților din a doua etapă a admiterii

6 august 2021 – Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în a doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere

Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de stat din județ/municipiul București

6 – 7 august 2021 – Depunerea/Transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care au fost repartizați candidații din etapa a doua

7 august 2021 – Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal de stat a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în cele două etape de admitere

9 – 11 august 2021 – Rezolvarea de către Comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapele de repartizare computerizată

9 – 13 august 2021 – Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în primele două etape de admitere, dar nu și-au depus/transmis dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată din primele două etape de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, precum și a candidaților care nu au participat la primele două etape ale repartizării computerizate și a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.

Repartizarea candidaților, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 29 iulie 2021

16 august 2021 – Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

Etapa specială a examenului de Evaluare Națională

Luni au început și înscrierile la etapa specială a examenului de Evaluare Națională 2021 încep luni. Această sesiune este dedicată absolvenților clasei a VIII-a care, din motive medicale, nu au putut participa la prima sesiune a examenului. Prima probă scrisă de la etapa specială va avea loc în 5 iulie.

Etapa specială a examenului de Evaluare Națională 2021 se adresează absolvenţilor învățământului gimnazial care, în contextul pandemiei, nu au putut participa la prima etapă deoarece au fost în izolare/carantină sau, din alte motive justificate, prezintă un certificat medical. Primele rezultate, înaintea contestațiilor, vor fi afișate în 9 iulie.

Calendar etapa specială a examenului de Evaluare Naţională 2021

  • 28 iunie – 2 iulie – Înscrierea la examenul de Evaluarea Naţională 2021, etapa specială
  • 5 iulie – Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 6 iulie – Matematica – probă scrisă
  • 7 iulie – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
  • 9 iulie -(până la ora 12:00) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
  • 9 iulie (ora 14:00 – ora 20:00) – Depunerea contestaţiilor
  • 10 – 11 iulie – Soluţionarea contestaţiilor
  • 12 iulie – Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor (după ora 12.00)
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro