Sari direct la conținut

Cum se va face vaccinarea elevilor, părinților sau profesorilor în școli. Calendarul campaniei

HotNews.ro
Copil vaccinat impotriva coronavirusului, Foto: Roman Lacheev / Alamy / Profimedia Images
Copil vaccinat impotriva coronavirusului, Foto: Roman Lacheev / Alamy / Profimedia Images

​Odată cu începerea școlii pe 13 septembrie, elevii de peste 12 ani, dar și părinții sau angajații școlilor se vor putea vaccina și la școală, existând însă doar 476 de cabinete medicale dotate corespunzător pentru vaccinare în toată țara. Celelalte două posibilități puse la dispoziție sunt echipele mobile sau vaccinarea la centre de vaccinare de lângă școală.

Minorii se pot vaccina doar cu prezența părinților și doar după exprimarea consimțământului informat printr-un formular.

Pentru prima doză, campania începe pe 13 septembrie și se încheie pe 15 noiembrie.

Toate detaliile despre vaccinarea în școli

Declarațiile lui Valeriu Gheorghiță privind vaccinarea în școli:

  • Au fost stabilite măsurile pentru asigurarea vaccinării în unitățile de învățământ a elevilor, studenților, a familiilor acestora și a personalului propriu. Practic, este cadrul metodologic după care se va desfășura procesul de vaccinare în unitățile de învățământ. Se transmite în cursul acestei dimineți această instrucțiune, atât către Ministerul Sănătății, direcțiile de sănătate publică, cât și către Ministerul Educației pentru a colabora în vederea implementării programului de vaccinare.
  • În vederea limitării riscului de infectare cu SARS-COV2 în comunitate, precum și în unitățile de învățământ, se va desfășura o campanie specială pentru vaccinarea în unitățile de învățământ a elevilor, familiilor acestora, studenților, personalului didactic și nedidactic încadrat în unitățile respective.
  • Este important de precizat că această acțiune de vaccinare se derulează pe o perioadă de circa două luni pentru învățământul preuniversitar și două luni pentru învățământul universitar pentru doza 1. Ulterior, în oglindă, se va continua cu administrarea celei de-a doua doze.
  • Practic, pentru sistemul preuniversitar, activitatea de vaccinare debutează pe 13 septembrie și se va încheia pe 15 noiembrie, iar pentru învățământul universitar debutează la 1 octombrie și se finalizează pe 1 decembrie.
  • De menționat că în învățământul universitar există posibilitatea de a se organiza chiar mai devreme aceste puncte de vaccinare.
  • Pentru învățământul preuniversitar, acțiunea de vaccinare se desfășoară în trei modalități, fie cu echipe mobile de vaccinare, fie prin înființarea unor cabinete proprii de vaccinare în cabinetele medicale proprii, fie prin arondarea unităților de învățământ la centrele de vaccinare din proximitate, care folosesc unul dintre cele două vaccinuri care au recomandare de administrare la persoanele cu vârstă peste 12 ani, respectiv de la compania Pfizer sau compania Moderna.
  • Pentru învățământul universitar, se vor organiza cabinete de vaccinare în incinta cabinetelor medicale din campusurile universitare, sau în alte spații corespunzătoare. Vaccinarea se va asigura fie de personalul medico-sanitar propriu, încadrat în cabinetul medical respectiv, fie de echipe mobile de vaccinare, alocate prin grija direcțiilor de sănătate publică.
  • Este important de menționat că ne dorim ca până pe 10 septembrie spațiile să fie evaluate de specialiști din cadrul direcțiilor de sănătate publică pentru învățământul preuniversitar și până la sfârșitul lunii octombrie pentru învățământul universitar.
  • Se va stabili un program de vaccinare în una sau mai multe zile pe săptămână în funcție de solicitări, fie de dimineață alternativ cu program de dimineața.
  • Se va alege unul dintre vaccinurile aprobate pentru administrare persoanelor de peste 12 ani – Pfizer sau Moderna.
  • Pentru planificarea la vaccinare cu ajutorul echipelor mobile săptămânal prin grijă unității de învățământ se va face cartagrafierea personaelor eligibile care își exprimă intenția de vaccinare și se va întocmi situația numerică care va fi transmisă mai departe. Aceste solicitări se va cu cel puțin 48 ore anterior deplasării echipelor mobile.
  • Pentru fiecare unitate de învățământ se alocă cel puțin o echipă mobilă și va fi stabilit un program.
  • Pentru vaccinarea în unitățile de învățământ care vor avea centre de vaccinare proprii, se va stabili programul de lucru care va fi afișat la loc vizibil iar prezentarea la vaccinare se va face fără programare.
  • Pentru vaccinarea în unitățile de învățământ arondate unor centre de vaccinare din proximitate, prezentare se face poate face direct, fără programare, sau cu programare în plaformă. La acest moment programarea nu este obligatorie și oamenii nu trebuie refuzați.
  • Minorii vor fi însoțiți la vaccinare de către aparținătorii adulți. Toate vaccinările se fac doar după exprimarea consimțământului informat și formularul de exprimare a consimțământului informat poate să fie descărcat anterior prezentării la vaccinare pentru a fi vizualizat de către aparținători. Este un link care se regăsește pe platforma de vaccinare. Tot acolo se regăsește și chestionarul pentru triajul minorilor.
  • S-au derulat acțiuni de informare în unitățile de învățământ, în momentul acesta sunt 215 acțiuni desfășurate la nivel național în 15 județe și sunt 33 de acțiuni în pregătire în alte 20 de județe.
  • Am catagrafiat cu ajutorul Ministerului Sănătății o situație a cabinetelor medicale școlare care îndeplinesc condițiile de a înființa un cabinet de vaccinare. Din centralizarea datelor, a rezultat aproximativ 476 de cabinete cu dotare completă – frigider, calculator, imprimantă, acces la internet și inclusiv personal medico-sanitar care poate să deruleze activitățile de vaccinare.

Câți tineri s-au vaccinat anti-Covid

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat sâmbătă că aproape 37.000 de elevi cu vârsta între 12 şi 15 ani sunt vaccinaţi.

În cazul celor de 16-19 ani, avem în momentul de faţă peste 155.000, mai spunea acesta.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro