Sari direct la conținut

Pedeapsa dispusă de instanță în cazul unui profesor din Botoșani care a sărutat pe obraz și a îmbrățișat un elev de 15 ani

HotNews.ro
Sala de clasa, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Sala de clasa, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Un profesor din Botoșani a fost condamnat marți la doi ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de corupere sexuală a minorilor, fiind acuzat că a sărutat pe obraz și a îmbrățișat un elev de 15 ani, în cabinetul său, potrivit Botoșani News.

Conform sursei citate, faptele au avut loc în februarie 2022 la Liceul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, județul Botoșani. Elevul de 15 ani ar fi fost chemat, în două zile diferite, în cabinetul profesorului, care l-a îmbrățișat și l-a sărutat pe obraz pe adolescent.

Mama copilului a făcut plângere la poliție.

„La data de 28 februarie 2022, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștefănești au fost sesizați cu privire la faptul că în perioada 14-17 februarie 2022, un minor de 15 ani ar fi fost victima unei agresiuni sexuale, în timp ce se afla la cursurile unității de învățământ în care este elev. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, în zilele de 14 și 17 februarie 2022, minorul, în timp ce se afla în biroul unui cadru didactic din liceul în care este elev, ar fi fost îmbrățișat și sărutat pe obraz de acesta”, a transmis la acea vreme Poliția Județeană Botoșani, conform Botoșani News.

Cazul a ajuns în instanță, iar marți Tribunalul Botoșani l-a condamnat pe bărbat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de corupere sexuală a minorilor. Decizia instanței nu este definitivă.

Între timp, bărbatul a demisionat din sistemul de învățământ.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro