Sari direct la conținut

Topul județelor cu cei mai mulți prosumatori din România / În primul rând trebuie să ai casă, în al doilea rând, să ai soare

HotNews.ro
Panouri fotovoltaice, Foto: Manfredxy | Dreamstime.com
Panouri fotovoltaice, Foto: Manfredxy | Dreamstime.com

Febra panourilor fotovoltaice a cuprins toată țara și, în acest moment, nu există vreun județ care să fie complet lipsit de prosumatori. În total, în România, existau la finalul lunii octombrie 2023 un număr de 101.605 prosumatori, având o putere instalată totală de 1.298 MW, potrivit ultimelor date publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Ilfov, Timiș și Arad sunt în topul județelor cu numărul cel mai mare de prosumatori, ceea ce ne arată că pentru a face parte din acest club este nevoie în primul rând de resurse financiare și, în al doilea rând, de o zonă cu potențial solar mare.

Astfel, în județul Ilfov, existau la finalul lunii octombrie un număr de 8.128 de prosumastori, cu o putere instalată cumulată de 103,23 MW.

Este, de altfel, singurul județ unde suma capacităților instalate depășește 100 MW.

Localitățile din jurul Capitalei sunt foarte înstărite, iar oamenii au case mari, care se pretează instalării de panouri fotovoltaice.

Urmează județele Timiș și Arad, unde potențialul solar este unul foarte mare.

În Timiș există 5.674 de prosumatori, cu o capacitate totală de 74,34 MW, iar în Arad sunt 4.024 prosumatori, cu 45,99 MW în total.

Clasamentul continuă cu Dolj, București, Argeș, Bihor, Constanța, Suceava și Mureș, în fiecare dintre aceste județe existând panouri cu puterea totală de peste 40 MW.

În partea de jos a tabelului sunt în județele Tulcea (1.131 prosumatori – 13,63 MW), Botoșani (13,63 MW), Covasna (13,23 MW) și Caraș-Severin (976 prosumatori – 11,19 MW).

Capacitatea instalată a prosumatorilor s-a triplat pe parcursul anului trecut

ANRE a centralizat la modul oficial doar datele până la finalul lunii octombrie, însă reprezentanții autorității estimau că în ultimele două luni ale anului capacitatea va crește la 1.500 MW.

Spre comparație, la începutul anului trecut în România existau prosumatori cu o putere instalată de doar 478 de MW.

„Este clar că fenomenul este în plină evoluție”, a spus George Niculescu, președintele ANRE, într-o conferință de presă susținută în urmă cu două săptămâni.

„Estimăm că până la sfârșitul anului vom avea 1,5 GW din datele pe care le avem. Iată că vom depăși puterea celor două reactoare de la Cernavodă”.

ANRE se așteaptă ca această tendință să continue și anul viitor, când se vor instala alte panouri fotovoltaice de 1.000 de MW.

„La finalul anului viitor ne așteptăm să fie în funcțiune capacități de 2.500 de MW deținute de prosumatori”, a arătat, la rândul său, Gabriel Andronache, vicepreședintele instituției.

Persoanele fizice au panouri solare cu o putere medie de 5,6 kW pe locul de consum, iar persoanele juridice, 55-56 de kW pe locul de consum.

Citiți și Fraudă cu panouri fotovoltaice: Unii prosumatori modifică ilegal setările invertoarelor și injectează mai multă electricitate în rețea / Ce soluții vede ANRE

Sursa foto: Dreamstime

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro