Sari direct la conținut

UPDATE Cum a primit Bogdan Stanescu, consilierul lui Bogdan Olteanu, peste 25 de functii din partea statului

HotNews.ro
Bogdan Stanescu, Foto: AGERPRES
Bogdan Stanescu, Foto: AGERPRES

Unul dintre consilierii viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu este Nicolae Bogdan Stanescu (41 de ani), cunoscut pentru numarul mare de functii in institutii de stat. Recent, Jurnalul scria ca incaseaza nu mai putin de 12 salarii de la stat. Pe langa faptul ca este consilierul lui Olteanu, cu un salariu tinut secret, este seful unui departament important din Ministerul Energiei si multe alte functii la companii de stat, printre care Oltchim, Nuclearelectrica, Oil Terminal si Complexul Energetic Hunedoara. CV-ul sau este plin de actuale si foste functii in institutii de stat. Dar nu figureaza doar cu functii in institutii de stat. A lucrat si cateva zile ca avocat in biroul de avocatura SCPA „Gorghiu, Pop si Asociatii”, adica cel in care asociat a fost Alina Gorghiu. Mai precis, intre 29 mai 2010 si 2 iunie 2010.

Potrivit CV-ului, ar fi avut peste 25 de functii din partea statului. In CV mai e trecut ca locul de munca vizat este in diplomatie- ambasador. Vezi CV-ul atasat

De asemenea, potrivit declaratiei de interese, este membru in BPT al PNL sector 5.

Bogdan Olteanu este acuzat de trafic de influenta intr-un dosar instrumentat de procurorii DNA.

In prezent…

  • Din iunie 2010 este consilierul viceguvernatorului.
  • Din decembrie 2015 este Director General al Directiei Generale Privatizare si Administrare a Participatiilor Statului in Energie (DGPAPSE).
  • Din martie 2013 este administrator special al Oltchim
  • Din aprilie 2015 este membru in Consiliul de Administratie al Nuclearelectrica
  • Din iunie 2016 este membru in CA al Oil Terminal
  • De iulie 2016 este administratorul special al Complexului Energetic Oltenia
  • Din 2012 este administrator special la Arcadia 2000
  • Din ianuarie 2014 este administrator special al Romplumb SA

Pana de curand…

  • In perioada august 2015- aprilie 2016 a fost membru in Consiliul de Administratie al Rompetrol Rafinare
  • In perioada iulie 2015- iunie 2015 a fost adminstrator special al Hidroelectrica SA

In trecut…

  • In perioada ianuarie 2015-decembrie 2015 a fost Director General al Directiei Generale Societati Comerciale in cadrul Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri
  • In perioada septembrie 2013- septembrie 2014 a fost expert, divizia achizitii, cu jumatate de norma, la Nuclearelectrica.
  • In perioada octombrie 2013- ianuarie 2015 a fost consilierul personal al fostilor ministri ai economiei, Andrei Gerea si Constantin Nita
  • In perioada aprilie 2007- mai 2010 a fost director general al AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului)
  • In perioada ianuarie 2007- aprilie 2007 a fost expert jurist in AVAS
  • In parioada septembrie 2004- ianuarie 2007 a fost director in fostul APAPS
  • In perioada mai 2001- septembrie 2004 a fost director general in fostul FPS
  • In perioada ianuarie 2001- mai 2001 a fost director in fostul APAS Bucuresti
  • In perioada iulie 2000- ianuarie 2001 a fost expert jurist in fostul FPS
  • In perioada decembrie 1998- iulie 2000 a fost expert jurist in fostul FPS
  • In perioada septembrie 1998- decembrie 1998 a fost expert jurist in fostul FPS
  • In perioada februarie 1997- septembrie 1998 a fost consilier jurist in Directia Regionala a Vamilor Galati

De asemenea…

  • In 2002 a fost Administrator Special la Dunasi S.A. Galati;
  • Tot in 2002 a fost Administrator Special al S.C. Fortus S.A. Iasi;
  • In 2007 a fost membru in Consiliul de Administratie al S.C. Enel Energie S.A.   
  • In 2007 a fost si membru in Consiliul de Administratie la S.C. Distrigaz Sud Servicii S.A.
  • In 2013 a fost Presedintele Consiliului de Indrumare si Supraveghere al Autoritatii pentru Administrarea Activelor Statuluui (AAAS)

Razvan Orasanu, fost sef al AVAS, povestea recent pe Facebook ca acum multi ani i-a spus un functionar batran sa nu se ia de Bogdan Stanescu. „Nu va luati de el, domnu’ Orasanu, ca e sustinut de servicii”, i-ar fi spus acel functionar lui Orasanu.

UPDATE Potrivit unui comentariu transmis HotNews.ro, Razvan Orasanu spune ca „Stanescu a fost cercetat in speta Rafo, contract pe care l-a semnat ca director juridic la AVAS. Dl Stanescu poate sa isi ia si concedii prelungite, nu doar salarii din 12 locuri”. Mai multe detalii intr-un material de pe Contributors.ro: Oltchim, cazanul sub presiune cu capac BNR-Ministerul Finantelor

In acest articol, Orasanu scria: In 2010, il regasim de data pe dl Stanescu intr-o sursa Romania Libera (vezi aici) ca unul dintre cei 87 de directori intrati in concediu subit de boala atunci cand institutia micsora salariile. Citat din articolul respectiv:

“In prima luna de concediu medical s-a cheltuit intreaga suma de 177.000 RON destinata indemnizatiilor pe intregul an 2010, sustine Aurelian Popa, presedintele AVAS. “Am ramas fara bani si ni s-a blocat si bugetul de asigurari sociale. Pe deasupra, avem probleme, pentru ca 12 directori ai agentiei au intrat in concediu medical”, spune presedintele institutiei. El a dat ca exemplu Directia juridica, unde trei din cei patru directori au intrat in concediu medical dupa data de 15 februarie. “Nu am putut sa-mi desfasor sedintele de colegiu director in care se fac studiile de legalitate”, mai spune presedintele AVAS. Romania libera a stat de vorba cu cativa dintre directorii care au plecat in concediu medical. Bogdan Stanescu, directorul general al Directiei juridice, ne-a spus ca nu s-a imbolnavit pentru a-si conserva salariul brut de 220 milioane lei.

“Istoricul meu medical justifica concediul medical”, ne-a declarat Stanescu. El a contestat in instanta micsorarea salariului brut de la 220 milioane la circa 50 milioane lei. “ . Dupa truda cu AVAS, in mai-iunie 2010 dl Stanescu isi gaseste loc de munca la Societatea “Gorghiu, Pop si Asociatii”.

„La numirea dlui Stanescu in BNR am stat de vorba personal cu un vice-guvernator BNR si cu un consilier al Guvernatorului Isarescu pe care i-am avertizat despre acest personaj (evident, in ceea ce priveste informatiile de dinainte de 2009-2010). Rezultatul a fost o tacere surda”, a mai transmis Orasanu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro