Sari direct la conținut

Transportorul blindat 8×8 pentru armata romana: Rheinmetall si Automecanica Moreni au infiintat, in sfarsit, firma mixta

HotNews.ro
Transportor Rheinmetall Boxer, Foto: Rheinmetall
Transportor Rheinmetall Boxer, Foto: Rheinmetall

Uzina Automecanică Moreni și furnizorul german de tehnologie militară Rheinmetall au semnat miercuri actul constitutiv al societății mixte Romanian Military Vehicle Systems care va fabrica, vinde și asigura mentenanța transportorului blindat de trupe 8×8 (TBT 8×8) pentru armata romana.

Romanian Military Vehicle Systems este o societate mixtă româno-germană, cu cote egale de capital social, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.

in noiembrie 2016, Guvernul condus de Dacian Ciolos la acel moment a semnat o intelegere cu nemtii de la Rheinmetall – una dintre cele mai mari firme in domeniu – pentru dezvoltarea si productia unui blindat la uzina de la Moreni. Intelegerea ar viza productia unui numar de 600-700 de blindate 8X8, necesarul fortelor terestre.

Cu toate acestea, de la inceputul anului si pana in prezent au aparut informatii cum ca noul Guvern ar fi preferat sa nu mearga mai departe cu intelegerea Rheinmetall-Moreni. Dupa mai multe luni de incertitudine, iata ca Guvernul a intrat oficial in parteneriat cu gigantul german din industria de aparare.

Transportoarele amfibii blindate 8X8 reprezinta, practic, coloana vertebrala pentru fortele armate (asigura transportul de trupe, guri de foc in misiuni de lupta, puncte de comanda mobile, aruncatoare de calibre mari, tractoare de evacuare-reparatii, vehicule de evacuare medicala, vehicule de cercetare CBRN etc).

Romania se bazeaza, in prezent, pe vechile TAB-uri, depasite din pounct de vedere moral si al resursei de viata. Singurele transportoare blindate moderne din dotarea fortelor armate sunt cele cateva zeci de tipul Mowag Piranha IIIC cumparate in ultimul deceniu.

Ceremonia de semnare a parteneriatului s-a desfășurat sub egida Ministerului Economiei și în prezența președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Acționarii îi vor propune alternativ pe cei trei administratori ai societății, numiți de AGA pentru mandate de doi ani. Primul președinte al Consiliului de Administrație va fi numit de UAM.

Thorsten Heinzen, director executiv Rheinmetall Defence (Eastern Markets), a declarat ca „E timpul potrivit să facem acest lucru în România, atât pentru piața locală cât și pentru cea externă”.

Viitorul vehicul TBT 8×8 este un transportor blindat amfibiu de trupe cu mobilitate superioară, ce va fi pus la dispoziția armatei române și a altor clienți interesați. Acordul UAM – Rheinmetall de fabricare a TBT 8×8 presupune transfer de know-how și dezvoltarea de tehnologie, în comun. În discuțiile anterioare semnării actului constitutiv partea germană a asigurat Ministerul Economiei că firmele românești vor participa, în mare măsură, la integrarea finală a acestui produs de ultimă generație.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro