Sari direct la conținut

Klaus Iohannis a schiat sambata in masivul Sureanu

HotNews.ro
Klaus Iohannis a schiat sambata in masivul Sureanu

Presedintele Klaus Iohannis s-a aflat sambata la schi in muntii Sebesului, in masivul Sureanu, in extremitatea sudica a judetului Alba, aproape de limita cu Sibiu si Valcea, pe domeniul schiabil situat la cea mai mare altitudine din tara, scrie Agerpres, citand surse de la fata locului.

Seful statului nu se afla pentru prima data la Sureanu. Klaus Iohannis a fost in mai multe randuri si in iarna trecuta la schi in muntii Sebesului.

Situat in „Elvetia Romaniei”, la 82 de kilometri de Sebes, domeniul dispune de opt partii, cu diferite grade de dificultate, in lungime totala de 11 kilometri, din care la acest sfarsit de saptamana sunt functionale sase. Potrivit monitorului de schi Rares Tileaga, starea partiilor se prezinta „remarcabil de bine”. La Sureanu, „zapada este din belsug, atat pe partii, cat si in off-piste, datorita ninsorilor recente”, a declarat, vineri, Rares Tileaga.

La Sureanu exista asistenta Salvamont la baza partiilor, scoala de schi & snowboard, centre de inchirieri schiuri & placi, restaurante si unitati de cazare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro