Ce povestesc cei care l-au cunoscut pe Andrei Gheorghe: I-am admirat, odata, la incheietura mainii, un ceas dreptunghiular, ingust. L-a scos in graba si mi l-a intins…Ti-l dau tie!

De ieri seara, din momentul in care s-a dus vestea ca Andrei Gheorghe a murit, Facebook a fost inundat de postari legate de cel care a fost unul dintre cei mai admirati realizatori de radio si televiziune. Pe pagina sa personala curg mesaje din partea celor care l-au cunoscut in viata reala sau virtuala, a celor care l-au considerat prieten sau a celor care l-au considerat, pur si simplu, un model. Multi dintre ei, mai ales fosti colegi, povestesc momente inedite petrecute cu el, iar altii, simpli fani, isi amintesc ca „Midnight Killer” a fost emisiunea care le-a influentat adolescenta. Vezi in text o selectie de comentarii din partea celor care, intr-un fel sau altul, l-au simtit pe Andrei Gheorghe in viata lor.

Ana-Maria Caia:

Eram într-o noapte acasă la Andrei, acum cinșpe ani, beam dintr-o sticlă de vodcă cu ardei iute, o oroare sovietică și el îmi zice hai să te învăț jocul încrederii, ridică-te în picioare. Mă ridic și el se pune cu spatele la mine și-mi zice că o să se arunce în brațele mele și eu am început să strig la el că e nebun, că o să-l scap, că n-am putere în mâini și el ba da, ai putere atunci când ai nevoie de ea, n-o să ai de ales și va trebui să ai încredere în tine cât să nu mă scapi și nu l-am scăpat. Acum te arunci tu, mi-a zis, și n-am mai spus nimic și m-am aruncat și el m-a prins, în seara aia a vrut să îmi arate că în tine e mai greu să ai încredere decât în alții și oricum, pe de altă parte, și fără jocul încrederii eu am crezut în el și el în mine. 20 de ani a fost în viața mea, eram o puștoaică când l-am cunoscut, s-a oferit să fure scrisorile mele deocheate din casa părinților iubitului meu ca să nu putem fi șantajați, m-a făcut la 23 de ani producătoare la tv, la Gheorghe, mi-a răbdat cu lunile muzica tâmpită și pe repeat în birou, a fost cu mine la Chișinău și am făcut emisiuni și a fost de treabă cu mogulimea locală ca să nu mă streseze pe mine, m-a învățat să fac o emisiune de radio și mi-a lansat cartea de povestiri, mi-a dat din curiozitatea lui enormă și din simțul lui critic încântător. Și e și prieten cu mine și e și patern și e și cel mai nebun om din lume și singurul teafăr la cap și e și voios la minte și e și apăsat de toată mizeriile și acum aș vrea să urlu la toată industria asta media care l-a tot ejectat, ea merită eliminată cu o bombă, rasă de pe fața pământului în toată prostia și ticăloșia ei copleșitoare. Love you, Andrei, ai trecut prin viață și ai lăsat urme apăsate.

Monica Nistorescu:

Era încălțat cu niște ghete „de oraș”, din piele fină, cu talpă lucioasă, deloc potrivite pentru o plimbare prin zăpadă, darămite pe lacul înghețat. Era întotdeauna bine îmbrăcat, hainele cădeau firesc pe trupul subțire, cumva imaterial…La el am mâncat prima oară pelmeni și șalău în șubă. Era rus cu toate ale rușilor.

După un prânz copios la gura șemineului, udat de votcă în pahare mici, brumate, scoase pe rând din congelator, ne-am dus să ne plimbăm pe Snagovul înghețat…noi, ăștialalți, cu încălțări groase, de iarnă, el cu ghetele lui de malagambist…făcea giumbușlucuri, luneca pe gheață, cădea și se ridica râzând…lumea ne aparținea, cel puțin lumea acelei după amieze geroase cu soare roșu ce cobora prea iute în noapte.

I-am admirat, odată, la încheietura mâinii, un ceas dreptunghiular, îngust…l-a scos în grabă și mi l-a întins…ți-l dau ție! N-a fost chip să-l refuz!

Așa era Andrei Gheorghe, generos, ascuțit ca un brici, inteligent, spumos, plictisit, morocănos, inventiv, efervescent, năbădăios, vesel și trist fără motiv aparent.

Un om care a trăit la o altă viteză, că-i plăcea viteza!

Un om liber! Și un prieten.

Cristian Lupsa:

În 2008 am scris despre Andrei Gheorghe, care a murit azi noapte la 56 de ani, pentru Esquire. Era o perioadă când circumstanțele (inclusiv un conflict cu poliția pentru că șofase băut) îl scoseseră din media mainstream și încă nu-și găsise următorul proiect. Mai spunea că nu crede că mai e loc de un Gheorghe în epoca Badea care tocmai începuse.

Mi-a vorbit atunci și despre filozofia lui despre idei și creativitate, care a rămas cu mine. Sper să vă ajute și pe voi:

\uD83D\uDD0A „Lucram la un moment dat pentru un ticălos şi mi se părea o mare prostie să-i dau din inventivitatea mea. Reflex, îţi vine în cap gândul: campania asta nu e bine aşa, ar fi bine aşa, aşa şi-aşa. Nu-i spun, nu-i spun, lasă să moară de foame. Să dea faliment căpcăunul.

După care ideea revine. Şi mi-am dat seama că dacă nu îi dai drumul, te blochezi. Trebuie să deschizi damigeana. Dacă asta ţi-o fură, faci alta mai deşteaptă mâine, şi peste două zile, şi peste două săptămâni. În clipa în care te opreşti pe o idee şi nu vrei să-i dai drumul ca nu cumva să-ţi fie furată sau prost executată, altele nu mai vin. Aşa că dă-i drumul! O să vină altele. Sunt indivizi care vin la mine şi spun: am o idee, vreau părerea ta, da’ nu-ţi spun că mi-o furi.

Ieşi afară!

E bine să stai cu ochii pe inventivitate. E bine să fii atent la ea. E bine să-ţi auzi ideile. E bine să-i asculţi pe ceilalţi. E bine să notezi. Nu-i rău deloc să notezi. Notează-le. Fişează-le. Ţine-le minte, băiete. Şi nu renunţa la ele.

Dacă n-a mers aici, o să meargă altă dată.”

Cristina Guseth:

L-am cunoscut pe Andrei in ’93, pe cand lucra la Radio Sky Constanta. A concurat pentru o bursa la Montreux. N-a luat, asa cum singur si-a dat seama, pentru ca venea din local. A fost exceptional la interviu, avea forta, dezinvoltura, spontaneitate, replica. Apoi a venit la Bucuresti. Eu cred ca Bucurestii nu i-au priit. Deloc.

Andrei a fost un gentleman rebel. Ultima data ne-am intalnit cand a fost membru in juriu la Tanarul Jurnalist, acum vreo 5 ani. In paticular, un om cald, manierat, cultivat, cu umor. Ramas bun, Andrei!

Razvan Spiridon:

Andrei imi este prieten de peste 20 de ani. Si eu stiu omul bun de dincolo de masca publica a durului, sau de temperamentul nestavilit uneori. O poveste personala il releva pe Andrei Gheorghe in acest fel.

Era vara lui 2000 si participam alaturi de colegii din Mediapro si de angajati ai altor trusturi media la un eveniment organizat la malul Marii.

Detaliile si personajele se estompeaza acum, cert este ca aveam sa revin in Bucuresti cu propria-mi masina, cu care ma deplasasem spre Constanta. Am pornit spre capitala si dupa doar 60 km o problema tehnica m-a obligat sa rulez cu maximum 40-50 km/h. Sa las masina acolo, sa o tractez pe o distanta de 200 km, sa apelez la o firma de transport… Toate facilitatile pe care le avem astazi la un singur apel telefonic distanta, atunci nu prea existau. Aveam insa timp la dispozitie, defectiunea nu era majora si m-am hotarit sa continui calatoria in acest fel.

M-a ajuns din urma Andrei Gheorghe la volanul unui PT Cruiser, m-a semnalizat, apoi am oprit ambele masini pe dreapta. Am cantarit din nou situatia si am decis sa continui calatoria la volanul propriului autoturism. Andrei, de asemenea, la volanul masinii sale rapide. Doar ca, ruland in urma masinii mele, cu 40-50 km/h… pret de 200 de kilometri…

Ajunsi in Bucuresti dupa 7 ore si circa 15 opriri, m-a insotit pana in fata casei si, in toiul noptii, mi-a spus cu vocea sa inconfundabila: „Sa-ti fie bine prietene. Ne vedem maine la Pro.”

Daca viata este un cumul de plusuri si minusuri, pentru mine Andrei Gheorghe este „cu plus”. Condoleante celor dragi lui si putere de a trece peste aceasta pierdere. Fiti asa cum adevaratul Andrei ar fi dorit sa fiti: voi insiva.

Cristiana Sandu:

Știți genul ăla de prieten virtual cu care te intersectezi întâmplător, însă rămâne mulți ani o parte activă a wall-ului tău? Interacționați ocazional… Admirativ. Sau poate câteodată în contradictoriu, dar la nivel de stimulare argumentativă. Uneori uiți că este acolo, alteori apare de nicăieri și îți urează la mulți ani și o zi frumoasă, când alții mai apropiați din jurul tău uită să o facă. Apoi dispare de tot… RIP Gheorghe, ai lăsat un gol, însă doar fizic.

Andreea Talmazan:

Era Crăciunul lui 1999. Eram impresar la VANK și era perioada în care gândeam o campanie de promovare a piesei “Lângă inima mea/ Vine inima ta”. În trenul care mă ducea spre Deva rostogoleam idei prin minte. Una era din ce în ce mai clară. L-am sunat pe Cornel Ilie și i-am spus să înregistreze un jingle pentru mai multe radiouri, dar vizam ProFM-ul care, la acea vreme, era radioul numărul 1. Textul era “Lângă inima mea/ Vine inima ta/ ProFM va cânta/ Tu îl vei asculta.”

La întoarcerea în București am luat CD-ul și l-am lăsat în Pache. O oră mai târziu primeam un telefon de la Andrei Gheorghe care mi-a spus scurt, fără nicio introducere: “Cumpăr!”

Ce a urmat e istorie. VANK a fost imaginea de Sfântul Valentin în 2000 a PRO-ului, piesa fiind și la radio, iar la inițiativă lui Andrei a avut și clip pe TV. Pentru că avea încredere și îi plăcea să dezvolte idei mișto.

Nu am fost prieteni. Ne-am simpatizat de la distanță și ne-am respectat reciproc! M-am bucurat să-l aud acum câțiva ani din nou la radio. Dar n-a durat. Păcat de mintea lui și de darul vorbirii cu care era înzestrat.

Carmen Ivanov:

Ca să știți și voi: eu am început să ascult radio (zilnic) pentru Andrei Gheorghe. Apoi am început să fac radio (zilnic). Te-am iubit pentru vocea ta, spontaneitatea ta și pentru sarcasm.

M-ai întristat când am vorbit ultima dată pentru că tu, Andrei Gheorghe, mi-ai zis: „mi-e dor de radio”. Tu, mai presus de toți meritai să te auzi cu acel inconfundabil: „Salutare Națiune!”.

Drum bun, Andrei Gheorghe!

Vladimir Tismaneanu:

Veștile rele sosesc seara târziu. Am fost prieten, real și virtual, cu Andrei Gheorghe. Voi da un un singur tag aici și acum, la pagina sa FB. Cei pe care zeii ii iubesc mor tineri. Andrei era tânăr. Să se odihnească in pace…

Marius Muscalu:

Nu știu dacă Andrei Gheorghe spunea asta foarte des sau l-am auzit într-o singură emisiune și mi-a rămas tipărit în minte. Dar de multe ori când mă aventurez într-o direcție sau alta, el are o mică contribuție: „Fiți mai vii!”

Țin minte și acum cum povestea că a fost la dentist iar dentistul i-a propus să-i apropie dinții iar el a refuzat categoric pentru că dacă ar fi acceptat, nu ar mai fi fost Andrei Gheorghe. Întâmplarea asta povestită de Andrei cu naturalețe și umor a fost una dintre cele mai importante lecții despre încrederea în sine și despre cum să te simți mai confortabil în pielea ta.

Tot de la el am învățat cum să îți asumi consecințele acțiunilor tale cu demnitate, „Da, am fumat canabis.” Despre respectul pentru oameni și ignorarea regulilor; atunci când i-a dat voie Cesariei Evora să fumeze în direct, deși bineînțeles că nu avea voie și a fost amendat pentru asta. ”Ea e Cesaria Evora, mă, cum să n-o lăsăm să fumeze dacă vrea să fumeze?!” Dar tot de la el am învățat că se poate discuta în contradictoriu dacă ai argumente și că nimeni nu trebuie să plece acasă plângând, deși nu mulți nu rezistau în fața argumentelor irefutabile ale acestuia. Andrei a fost un om educat, dar mai presus de atât, a fost un om inteligent care și-a meritat titlul de individ nesuferit și arogant. Foarte puțini oameni își merită aroganța aceasta.

Andrei Gheorghe, Avocatul Diavolului copilăriei mele.

Monica Birladeanu:

Am sunat o singura data din pozitie de ascultator la o emisiune de radio. Asta pentru ca 13-14 cu Andrei Gheorghe era o emisune-cult pentru generatia mea. Am spus cred ca trei prostii, pentru care culmea, n-am fost taxata, cu voce tremuranda si cu creierul semi-paralizat de emotie ca vorbesc cu Andrei. La fel de tare tremur acum, cand am aflat vestea.

…

Dumnezeu sa te odihneasca, Andrei.

Sebastian Bodu:

Urma să se deschidă un nou post de radio în Constanța, Sky FM, nucleul fiind format din câțiva redactori plecați de la Radio Constanța. Andrei Gheorghe urma să fie redactor-sef (și-a dat demisa de la Radio Constanța…pe o casetă înregistrată). Ne-am întâlnit la Restaurantul Capitol și i-am adus un eseu, așa cum îmi ceruse. Tocmai se terminase serialul TV american Midnight Caller, iar eu scrisesem despre numeroșii analfabeți care sună să intre în direct la câte un post de radio de-al nostru, de îți vine să îți tai venele când îi asculți. Un fel de Midnight Killer. I-a plăcut așa de mult sintagma încât și-a denumit emisiunea astfel. Midnight Killer, emisiunea care a ținut Constanța trează.

Clar Isa Iordache:

Incepe o dimineata cu aceeasi tristete cu care s-a incheiat, pentru mine si multi altii, seara trecuta.

Ne despartim de un mare om de radio, eu ma despart de un profesor bun, de un prieten si mentor in multe dintre tainele radioului, pe care l-am admirat inca de pe vremea cand faceam practica in redactiile lui.

Andrei Gheorghe este si va ramane un personaj controversat pentru multi dintre noi. De la el insa, am invatat ce inseamna pasiunea dusa la rang de trai zilnic, ce inseamna forta de a sta vertical, indiferent ce ti se asterne in fata de catre nimicnicia umana.

Andrei este o torta de azi, asa cum si pana astazi a fost in viata mea si a multora. Drum bun, prieten drag! Prea devreme te-ai plictisit de lumea asta. Insa, in stilul tau absolut genial, prea putin inteles de unii… ai incheiat socotelile cu ea, prin cea mai frumoasa, adevarata si adanca dintre lectiile pe care ni le-ai dat: in fata universului si a constiintei…esti doar TU si restul lumii!

Respect, #AndreiGheorghe! Drum drept si lumina

Timariu Cristina:

Midnight Killer, emisiunea adolescenței mele, ascultam pe furiș, noaptea târziu, cu urechea lipită de radiocasetofon, am și înregistrat pe o casetă cândva.

13-14 cu Andrei, alții ascultau un copil minune, noi, cei care îl ascultam pe de-al de Gheorghe, am văzut viața mai altfel puțin, a contat stilul. Învățasem din emisiunile lui să luăm viața în serios și nu prea… în fine, nu mai știu să definesc ce și pentru ce dar, mi-a plăcut mult Andrei Gheorghe , mi-ar fi plăcut să mai stea.