VIDEO Forţele Navale caută sursa celor două mine de război descoperite pe Dunăre
Statul Major al Forţelor Navale (SMFN) verifică, începând de luni, sectorul românesc al Dunării, între kilometrii 110 şi 99, pentru a identifica sursa apariţiei la începutul lunii a unor proiectile pe fluviu, relatează Agerpres.
Cercetarea se efectuează în cadrul unei activităţi de instruire la care participă 300 de militari români şi nouă vedete fluviale şi este sprijinită din punct de vedere tehnic de către Direcţia Hidrografică Maritimă Constanţa.
„Cercetarea subacvatică va fi realizată cu un sonar performant al Direcţiei Hidrografice Maritime Constanţa cât timp va fi necesar pentru asigurarea libertăţii de navigaţie şi a securităţii populaţiei civile de pe braţul Chilia al Dunării între kilometrii 110 şi 99 ai Dunării”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al SMFN, colonel Corneliu Pavel.
Potrivit unui comunicat de presă al SMFN, acţiunea de instrucţie la care participă cei 300 de militari români se va desfăşura pe Dunăre, în perioada 16-20 aprilie, între localităţile Brăila şi Tulcea, precum şi pe braţele Chilia şi Sfântu Gheorghe.
„Militarii Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie din subordinea Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” se vor afla pe braţul Măcin, pentru a executa exerciţii de control şi inspecţie la nave suspecte, exerciţii de asigurare a siguranţei transporturilor speciale pe fluviu, exerciţii de respingere a atacului grupelor de cercetare-diversiune, precum şi trageri cu sistemele de artilerie navală de la bordul navelor. Navele Divizionului 88 Vedete Fluviale vor desfăşura exerciţii de monitorizare a traficului fluvial pe braţele Măcin şi Chilia, exerciţii de organizare a staţionării într-un loc neamenajat, precum şi exerciţii de minare-deminare”, se arată în comunicatul SMFN.
Acţiunea de instruire a marinarilor militari face parte din exerciţiul „Danube Protector 18.08” care mai cuprinde şi secvenţe tactice executate de navele fluviale ale Secţiei 329 Logistică din Brăila şi de un detaşament de militari de la Batalionul 307 Infanterie Marină.
Potrivit unui anunţ făcut public pe site-ul Administraţiei Fluviale Dunărea de Jos (AFDJ), toţi comandanţii vaselor care circulă pe braţul Chilia al fluviului au obligaţia de a ţine legătura cu Căpitănia Portului Tulcea pentru a solicita informaţii privind situaţia, precum şi pentru a-şi anunţa prezenţa şi intenţia de tranzitare a zonei.
„Comandanţii navelor, conducerile societăţilor de navigaţie şi agenţii economici de agenturare care transportă mărfuri pe Dunăre vor lua toate măsurile de respectare a „Regulamentului de navigaţie pe Dunăre în sectorul românesc”, ediţia 2013 şi a recomandărilor din prezentul aviz”, se arată într-un anunţ semnat de directorul general al AFDJ, Dorian Dumitru.
Poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă au observat pe 3 aprilie, în jurul orei 11.00, un prim obiect neidentificat care plutea pe braţul Chilia al Dunării, dar înainte ca lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta să ajungă în apropierea lui, acesta s-a deplasat pe malul ucrainean al fluviului, astfel că ei nu au putut interveni.
Pe 4 aprilie, a fost observat un al doilea obiect plutitor similar unei mine, iar o echipă de scafandri specialişti ai SMFN s-a deplasat la kilometrul 99 al Dunării pentru cercetare. În urma acesteia, s-a stabilit că obiectul de pe malul românesc era o mină din cel de-Al Doilea Război Mondial care a fost scoasă la suprafaţa fluviului de curenţii puternici ai Dunării, pe fondul debitului puternic din zilele respective.
Reprezentanţii SMFN au neutralizat, în aceeaşi zi, mina care s-a oprit pe malul românesc al Dunării, în acelaşi timp cu acţiunea similară desfăşurată de grănicerii Ucrainei în cazul minei care s-a oprit pe malul ucrainean.
Ulterior, AFDJ a emis un aviz către toţi comandanţii navelor care circulă pe braţul Chilia al Dunării pentru a naviga cu vigilenţă deosebită, pentru a preveni problemele cauzate de apariţia unor noi mine de război la suprafaţa fluviului.