Sari direct la conținut

Mină fără încărcătură explozivă, recuperată din Dunăre de Forţele Navale

HotNews.ro

Scafandrii specialişti ai Statului Major al Forţelor Navale (SMFN) au recuperat, marţi, cea de-a treia mină descoperită de la începutul lunii plutind pe braţul Chilia al Dunării, transmite Agerpres.

Reprezentanţii SMFN se află începând de luni la Tulcea în cadrul exerciţiului „Danube Protector 18.08”, iar scopul lor este acela de a identifica sursa minelor scoase la suprafaţa Dunării de debitul puternic din ultimele zile.

„După cercetări amănunţite, scafandrii EOD au constatat că obiectul nu are încărcătură explozivă şi l-au recuperat din apă, pentru a nu afecta circulaţia navelor pe braţul Chilia. Misiunea navelor şi a scafandrilor EOD pentru identificarea sursei minelor scoase la suprafaţă în ultima perioadă va continua până la sfârşitul săptămânii”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al SMFN, colonel Corneliu Pavel.

Misiunea de identificare a sursei apariţiei celor trei mine pe braţul Chilia beneficiază de suportul tehnic performant al Direcţiei Hidrografice Maritime Constanţa, potrivit reprezentantului SMFN.

Trei sute de militari şi nouă vedete fluviale desfăşoară, în perioada 16-20 aprilie, activităţi de instruire pe fluviul Dunărea, în raionul cuprins între Brăila şi Tulcea, precum şi pe braţele Chilia şi Sfântul Gheorghe.

Activităţile fac parte din exerciţiul ‘Danube Protector 18.08’, care mai cuprinde şi secvenţe tactice executate de navele fluviale ale Secţiei 329 Logistică din Brăila şi de un detaşament de militari de la Batalionul 307 Infanterie Marină.

La aceste activităţi participă şi militari ai Centrului 39 Scafandri şi ai Direcţiei Hidrografice Maritime, care au drept misiune cercetarea subacvatică a braţului Chilia, în zona în care au fost descoperite, la începutul lunii aprilie, cele două mine din al Doilea Război Mondial.

Una dintre mine a fost observată de poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă pe data de 3 aprilie iar o a doua, în ziua următoare. Cele două mine au fost neutralizate pe data de 4 aprilie simultan pe cele două maluri ale Dunării de către reprezentanţii instituţiilor abilitate din România şi Ucraina.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro