Sari direct la conținut

Mihai Şora, către românii din diaspora care au anunţat că vin să protesteze în Piaţa Victoriei: Dragă Diaspora, nu s-ar putea mai devreme de 10 august?

HotNews.ro
Mihai Sora, Foto: TNB
Mihai Sora, Foto: TNB

Filosoful Mihai Şora se adresează românilor din diaspora, vineri seară, întrebând: „Nu s-ar putea mai devreme de 10 august?”, referindu-se la manifestaţia de protest anunţată de diaspora în luna august în Piaţa Victoriei.

Dragă Diaspora, nu s-ar putea mai devreme de 10 august? Al vostru, îngrijorat, Mihai Şora”, a scris pe Facebook filosoful, potrivit News.ro.

Mesajul a fost postat la câteva ore după ce Liviu Dragnea – condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare – a anunţat că rămâne în fruntea PSD, a Camerei Deputaţilor şi a coaliţiei de guvernare şi că va merge ”până la capăt”, că social-democraţii au greşit că au avut o atitudine procedural corectă în Parlament, iar de acum vor fi ”mult mai fermi şi mai radicală” cu ceea ce vor să facă.

Românii din diaspora se organizează pe Facebook pentru a protesta în Piaţa Victoriei, în 10 şi 11 august.

La manifestaţia intitulată „Diaspora Acasă – Dragnea închide graniţele, că venim vreo trei milioane” şi-au anunţat prezenţa români din Austria, Marea Britanie, Spania, Franţa, Germania sau Italia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro