Sari direct la conținut

UPDATE Sibiu: Autobuz răsturnat pe autostrada A1; 33 de persoane rănite vor fi transportate la spitalele din municipiu

HotNews.ro

Un autobuz s-a răsturnat, luni dimineaţa, pe autostrada A1, pe breteaua de ieşire spre Aeroportul Internaţional Sibiu, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, informează Agerpres.

UPDATE„Victimele vor fi transportate la spitalele din municipiul Sibiu, care au fost anunţate: 26 de persoane la Spitalul Judeţean, 6 persoane rănite la Spitalul Militar. Au fost 33 de persoane în autobuz”, a informat ISU Sibiu.

La locul accidentului a fost trimis un microbuz de persoane şi opt ambulanţe, potrivit sursei citate.

Traficul rutier este îngreunat la locul accidentului.

Din primele informaţii, este posibil ca în interiorul autobuzului să fie 30 de persoane, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri Braşov.

La locul accidentului a fost trimis un microbuz de persoane şi mai multe ambulanţe.

„ISU Sibiu a intervenit la un accident rutier, produs pe autostrada A1, cu mai multe victime. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă 5 ambulanţe SMURD şi 3 SAJ, o autospecială de descarcerare. De asemenea, a fost trimis în cel mai scurt timp un microbuz transport persoane”, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro