Sari direct la conținut

Nistor, adjunctul din DNA: Am constituit grup de lucru pentru identificarea cauzelor ce au dus la achitări

HotNews.ro
Calin Nistor, Foto: Hotnews
Calin Nistor, Foto: Hotnews

Călin Nistor, procurorul-șef adjunct al DNA, a declarat, vineri, că a constituit un grup de lucru, în urmă cu aproximativ o lună, pentru a analiza achitările din ultima perioadă și pentru a se stabili dacă au existat erori, precizând că procurorii care au greșit „vor plăti”, relatează Mediafax.

„Pentru procurori, cel mai mare rebut profesional este o achitare. Când trimiți în judecată o persoană, trebuie să te asiguri că ai toate probele care să justifice legalitatea și temeinicia trimiterii în judecată. Achitările pot fi clasificate pe două categorii: imputabile pentru procuror, care sunt cele mai grave și neimputabile. (…) Nu vreau să justific achitările. Am constituit un grup de lucru care să identifice cauzele care au condus la achitări şi cine a greşit va plăti De o lună e constituit. Sunt din toate secțiile”, a declarat procurorul-șef adjunct al DNA, la B1TV.

Adjunctul DNA a mai precizat că o achitare nu reprezintă o soluție care i se poate imputa judecătorului.

„Niciodată nu am spus că e vina judecătorului. Vina o vom aprecia la final de an”, a mai spus Călin Nistor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro